“Vortex Symphony”, spectacol sincretic organizat in Timisoara

În data de 6 mai de la ora 19, în sala Capitol a Filarmonicii “Banatul” va avea loc, în cadrul Festivalului Internațional Timișoara Muzicală, un spectacol sincretic, “Vortex Symphony”.  Muzica interpretată de membrii ansamblului ATEM (Vlad Alecsandru Colar – flaut, Cristian Miclea – clarinet, Cristina Mălăncioiu – vioară, Darius Tereu – violoncel, Victor Andrei Părău – pian) va fi susținută de o componentă vizuală: proiecția Arhetipuri vizuale realizată de artistul Gabriel Kelemen. În programul concertului au fost incluse lucrările a doi compozitori aflați la ceas aniversar: se împlinesc 90 de ani de la nașterea lui George Crumb și 80 de ani de la nașterea lui Jonathan Harvey, se arata intr-un comunicat de presa.

Fire invizibile leagă activitatea creatoare a compozitorilor ale căror lucrări vor putea fi ascultate pe scena filarmonicii timișorene, cel mai important fiind aspirația către spațiul transcendenței. Timpul sonor este o temă asupra căreia Toshio Hosokawa s-a aplecat în numeroase lucrări; compozitorul japonez mărturisește că lucrarea Stunden-Blumen Hommage a Olivier Messiaen ne vorbește despre “începutul timpului” sau despre “originea timpului”. Lucrarea “Dancer on a Tightrope” a compozitoarei Sofia Gubaidulina aduce în prim plan dorința zborului, prin euforia mișcării, a dansului, a virtuozității extatice. Jonathan Harvey încearcă să ilustreze în lucrarea Nataraja imaginea zeului Shiva, reprezentat ca fiind un dansator cu patru brațe. Citatul ce apare în lucrarea “Eleven Echoes of Autumn” de George Crumb poate fi folosit ca o cheie pentru a descifra bogata simbolistică muzicală; motto-ul îi aparține lui Federico Garcia Lorca “…y los arcos rotos donde sufre eI tiempo” – “…și arcadele frânte unde timpul suferă…”.

Proiecția video Arhetipuri vizuale realizată de artistul și cercetătorul Gabriel Kelemen, urmăreşte demersul cosmogonic al Facerii, pornind de la ipostazele incipiente ale întunericului de dinaintea creaţiei, trecând succesiv prin metamorfozele apelor primordiale în misteriosul proces al genezei, vizualizarea sunetului alături de arhetipurile vorticiale, corelate celor 7 culori  spectrale  acompaniază și întregesc miraculoasa armonie universală. Publicul va avea astfel ocazia să urmărească în premieră mondială, o suită de imagini video surprinzătoare, incitante și fabuloase, realizate prin experiment direct în fluide, generate de relația arhetipală indisolubilă, dintre principiul sferă-vortex și sunetul primordial.

VORTEX SYMPHONY – un eveniment artistic provocator – un spectacol în care patru dintre cei mai apreciați creatori contemporani: un compozitor japonez, o compozitoare cu origini ruso-tătare, un compozitor englez și un creator american, fiecare având o personalitate artistică clar definită, ne invită să explorăm lumi sonore care ghidează conștiința ascultătorului către spațiul unității, al accesării unei realități dincolo de dualitate. Zona de confluență a artei muzicale cu cea vizuală reprezintă probabil cel mai potrivit mediu pentru această temerară încercare.