Universitatile din Regiunea Centru vor sa creeze un ecosistem academic regional

Reprezentanții Universităților din Regiunea Centru au analizat, alături de experții ADR Centru, posibilitatea constituirii unui ecosistem academic regional în care să fie implicate toate universitățile din Regiune, pentru a difuza și a integra cunoștințele și tehnologia existentă în zonele care au nevoie de acestea, inclusiv prin de sisteme de inovare locale. Aceste premise sunt obligatorii pentru pregătirea de proiecte finanțabile în perioada de programare 2021 – 2027, în cadrul căreia cercetarea și inovarea ocupă un loc central. Conform proiectelor de regulamente publicate de Comisia Europeană, alocarea aferentă Obiectivului Tematic 1 – ”O Europă mai inteligentă” – va reprezenta minim 35% din bugetul destinat României, iar condiția favorizantă pentru accesul la aceste fonduri o reprezintă buna guvernanță a strategiei naționale sau regionale de specializare inteligentă.

Prima versiune a Strategiei de Specializare Inteligentă a Regiunii Centru a fost elaborată printr-un larg parteneriat în urmă cu mai bine de cinci ani de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, iar acum, cea de a treia versiune este actualizată și trebuie implementată, inclusiv pe baza cooperării mediului universitar cu mediul de afaceri, prin transferul efectiv de cunoștințe către producție, preponderent, dar și către alte ramuri ale economiei. Un rol important pentru atingerea țintelor subsumate Obiectivului Tematic 1 revine Universităților care – conform Raportului HESS (Higher Education for Smart Specialization) – sunt esențiale nu numai în furnizarea de resurse umană educată necesare pentru dezvoltarea inteligentă a unui teritoriu, dar și în promovarea inovării, a antreprenoriatului, pe baza cunoștințelor furnizate mediului industrial.

În cadrul reuniunii de lucru derulate la sediul ADR Centru din Alba Iulia, participanții reprezentând Universitățile din regiune au discutat despre nevoile reale de finanțare a instituțiilor de învățământ superior, dar și despre barierele întâlnite în cooperarea cu mediul industrial. Gradul de valorificare a stocului de cunoaștere depozitat în universități poate fi îmbunătăţit, dar este important că unele instituții de învățământ încep să dezvolte programe de specializare în funcție de necesarul de pe piețele locale și regionale. În acest moment, funcționează destul bine cooperarea între universități, la nivel național, și există premise bune pentru dezvoltarea cooperării internaționale, în special prin Programul Erasmus+.

  ”În special în acest an, ADR Centru va accelera pregătirile pentru perioada de programare 2021 – 2027, pregătiri prin care vom configura un solid portofoliu de proiecte finanțabile și de idei de proiecte, care necesită aprofundare în perioada imediat următoare. Pentru ca acest portofoliu să răspundă atât cerințelor finanțatorului, cât și necesităților din teren, dorim să ne îmbunătățim modul de lucru pentru pregătirea și implementarea noului cadru financiar multianual. Pentru a veni în întâmpinarea doleanțelor mediului universitar, căutăm împreună cele mai potrivite căi de colaborare pentru implementarea RIS3, pentru că este necesară creșterea rolului acestor instituții de învățământ în acțiunile de inovare, de transfer tehnologic, așa cum este necesară și îmbunătățirea reală a colaborării lor cu industria”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

În cadrul întâlnirii de lucru s-a convenit că se poate constitui un ecosistem academic regional, în care să fie implicate toate universitățile din Regiune, urmând ca, în cursul lunii februarie să se desfășoare întâlniri la sediul fiecărei universități, cu reprezentanții desemnați. În cadrul acestor consultări individuale, experții ADR Centru vor analiza cu partenerii de discuții felul în care se poate îmbunătăți, în cazul fiecărei instituții în parte, implicarea în efortul de elaborare și implementare a RIS3 Centru, cu accent pe creşterea colaborării cu industria regională şi având ca scop, pentru Universități, ocuparea poziției de lider regional în cercetare-inovare.