Un prim pas catre viitoarea Zona Metropolitana Piatra-Neamt

Astăzi, la Primăria Piatra-Neamţ, a avut loc o întâlnire la care au fost invitaţi să participe primarii celor 28 de localităţi cărora li s-a propus să facă parte din viitoarea Zonă Metropolitană Piatra-Neamţ.

În cadrul discuţiilor, la care au participat reprezentanţii a 18 unităţi administrative, au fost prezentate avantajele constituirii unei zone metropolitane, posibilitatea atragerii de fonduri pentru proiecte care să dezvolte integrat zona şi s-au lămurit aspectele neclare ridicate de unii dintre primari.

“Constituirea Zonei Metropolitane Piatra-Neamţ reprezintă o posibilitate pentru dezvoltarea integrată a localităţilor componente. Prin această formă asociativă întâlnită în multe dintre ţările membre ale Uniunii Europene vom putea accesa fonduri pentru investiţii care să rezolve unele dintre problemele zonei, să dezvolte fiecare localitate membră, să crească atractivitatea zonei şi calitatea vieţii cetăţenilor. Mulţumesc colegilor primari care s-au alăturat acestei iniţiative”, a declarat primarul Dragoş Chitic.

S-a stabilit un calendar de urmat pentru perioada imediat următoare, astfel încât fiecare localitate care doreşte să adere, să-şi exprime intenţia până la sfârşitul lunii martie. Localităţile care vor emite hotărâri ale consiliilor locale până la această dată vor deveni membri fondatori ai zonei metropolitane, iar celelalte vor putea să adere şi ulterior dacă doresc.

Până la această dată, un număr de şapte localităţi cum ar fi: Piatra-Neamţ, Bicaz, Gârcina, Alexandrul Cel Bun, Săvineşti, Podoleni şi Costişa şi-au exprimat intenţia de aderare la Zona Metropolitană Piatra-Neamţ .

Sursa: comunicat de presa