Un nou startup romanesc isi propune sa revolutioneze industria stiintei si a cercetarii

Cu ajutorul tehnologiei blockchain, cea care stă la baza mult mai cunoscutelor cryptomonede, doi tineri din Timișoara, Vlad Gunther și Alexandru Chiriță, își propun să revoluționeze industria științifică.

Totul a pornit în timp ce Alexandru, lucra la lucrarea de disertație și a observat câte probleme există în această lume a cercetării științifice. Alături de Vlad, cei doi au pornit pe un drum anevoios, dar cu un potențial enorm de a schimba o industrie de peste 20 de miliarde de dolari și de a folosi blockchain-ul în domeniul științei.

Astăzi Scienceroot este unul dintre puținele startup-uri care are deja un produs existent, un prototip funcțional care folosește tehnologia blockchain pentru a rezolva o problemă reală în industria științifică, după cum se arată într-un comunicat de presă.

Mai exact, Scienceroot este un ecosistem în care oricine din comunitatea științifică de pe glob poate să găsească cu ușurință finanțare, noi oportunități de colaborare și în final își poate publica munca printr-o platformă mult mai eficientă și transparentă, în care poate fi recompensat pentru munca depusă.

Ce este de fapt acest blockchain?

Blockchain-ul este astăzi ce era Internetul acum 20 de ani: o tehnologie revoluționară ce are un impact major în aproape orice industrie.

Este o ca o bază de date descentralizată (adică nu este deținută de o singură entitate, ci numeroşi actori deţin o copie) care stochează anumite informaţii ce nu mai pot fi modificate ulterior.

Cu ajutorul acestei tehnologii doresc doi tineri din Timișoara, Vlad Gunther și Alexandru Chiriță, să revoluționeze industria științifică.
Dar de ce ecosistemul actual este „stricat”?

În sistemul actual, cercetătorii trebuie să își publice munca în jurnale științifice pentru a le fi diseminate rezultatele și pentru a beneficia de recunoaștere în întreaga lume.

Însă aceștia nu primesc nicio recompensă pentru munca depusă, publicațiile pretinzând totuși sume mari pentru ca descoperirile științifice să fie apoi accesibile, încetinind astfel dramatic orice progres în lumea academică.

Practic, locul unde publici o lucrare, ca cercetător, a devenit mult mai important decât lucrarea în sine.
Apoi mai este și problema strângerii de fonduri și a colaborărilor.

Nu există niciun loc unde oamenii de știință să poată strânge fondurile de care au nevoie și nicio platformă unde pot face schimb de idei cu alți cercetători pentru a progresa mai rapid în proiectele lor.

Despre soluţia Scienceroot

Scienceroot este platforma unde oamenii de știință merg atunci când vor să progreseze în proiectele lor, fie că doresc să acceseze granturi de finanțare sau să se conecteze cu alți oameni de știință din întreaga lume cu care să facă echipă și să împărtășească idei.

De asemenea, ei pot fi recompensați pentru că își folosesc expertiza în beneficiul celorlalți într-un forum special și într-un marketplace științific descentralizat.

Oferta inițială de monede a Scienceroot nu este una obișnuită.

Deși majoritatea proiectelor bazate pe blockcain întreagă să atragă milioane de dolari finanțare pentru ceva ce nici nu există, Scienceroot are deja un prototip (MVP), este susținut de membri importanți ai comunității ștințifice din întreaga lume și își propune să strângă doar 500.000 de dolari finanțare pentru prima rundă, fonduri care vor fi folosite pentru îmbunătățirea și dezvoltarea platformei deja existente.

Prima rundă a ofertei inițiale de monede (ICO) începe pe 15 iulie unde se vor oferi 12.500.000 de monede (Science Tokens) la prețul de 0.04 EUR, echivalentul a 500.000 EUR.

Următoarele runde de finanțare vor avea loc începând cu data de 15 ianuarie 2019 (a doua rundă),  15 iulie 2019 (a treia rundă) și 15 ianuarie 2020 (a patra rundă).

Structurând finanțarea proiectului pe etape, ecosistemul poate fi dezvoltat și îmbunătățit treptat.

Poți citi mai multe despre caracteristicile platformei aici: https://scienceroot.com/