Uber introduce o noua functionalitate pentru siguranta

uber

Platforma Uber a anunţat, marţi, că a introdus funcţionalitatea „Check my ride”, un mod prin care utilizatorii pot evita riscul de a urca în maşina greşită.

Măsura e anunţată în contextul în care, odată cu creşterea numărului de utilizatori, creşte şi riscul ca aceştia să urce în maşina greşită, o situaţie des întâlnită în special în zonele aglomerate ale oraşelor mari.

”Începând de astăzi, utilizatorii vor primi o notificare atunci când comanda lor este confirmată, care le va aminti cu puţin timp înainte de sosirea maşinii să verifice dacă plăcuţa de înmatriculare şi şoferul sunt la fel cu informaţiile pe care le văd în aplicaţie. Alerta se lansează de astăzi şi va fi disponibilă pentru toţi utilizatorii Uber în zilele următoare”, se arată în comunicat.

De asemenea, Uber adaugă un banner în aplicaţie, din momentul în care comanda este confirmată şi până la începerea cursei, pentru a aminti utilizatorilor cum pot identifica maşina corectă. Utilizatorii sunt sfătuiţi să verifice plăcuţa de înmatriculare, să verifice marca şi modelul maşinii şi dacă fotografia şoferului se potriveşte cu acesta.

”Ne dorim ca funcţionalitatea Check my ride să devină sinonimă cu Uber. Această notificare nouă va aminti oamenilor să completeze cei trei paşi de fiecare dată când se urcă într-un Uber. Este un reminder vizual al importanţei pe care o acordăm atât siguranţei, cât şi modului în care tehnologia poate face călătoria mai sigură ca niciodată”, a spus Uber General Manager, Europa Centrală şi de Est, Ash Kebriti.

De asemenea, călătorii pot ruga şoferii să le confirme numele. Şoferul poate vedea numele utilizatorului în aplicaţie, la fel cum numele şoferului este vizibil în aplicaţia pentru utilizator. Anul trecut, Uber a lansat o serie de funcţii de siguranţă, pe lângă posibilitatea de urmărire prin GPS a tuturor curselor şi a verificării şoferilor.

sursa: news.ro