Studiu: Cat platesc romanii pentru calatoriile spre destinatii indepartate

0
68

Preţul este criteriul principal în alegerea companiei aeriene sau a rutei de zbor în rândul românilor, însă opţiunile de călătorie au evoluat, iar turiștii români caută destinaţii îndepărtate, în care se ajunge prin cel puţin două segmente de zbor, arată un studiu Vola.ro

„Trendurile în turismul românesc evoluează şi comportamentul de cumpărare al turiştilor români este într-o continuă schimbare. Dacă acum 10 ani majoritatea turiştilor se documenta online dar cumpăra de la agenţiile stradale, astăzi ponderea rezervărilor online depăşeşte 85% din total. Turiştii români sunt mult mai deschişi la opţiuni creative de zbor, cu zboruri operate de două sau mai multe companii aeriene sau cu escale de 24 de ore în care pot explora încă o destinaţie”, arată studiul.

Potrivit reprezentanților platformei de rezervări online a biletelor de avion, analiza a fost realizată pentru a marca doi ani de la introducerea opţiunilor Smart Connection în căutările platformei.

„Smart Connection este un instrument ce permite turiştilor să aibă acces, printr-o simplă căutare, la zboruri compuse din segmente operate de companii aeriene diferite. Folosind Smart Connection, turiştii români au acces la destinaţii care ar fi fost mai dificil de atins şi la preţuri cu până la 60% mai mici la bilete de avion. Se adresează fie celor care îşi doresc să ajungă în destinaţii unde nu există zboruri directe sau cu conexiuni complicate dar şi turiştilor care vor să profite cât mai mult de zilele de vacanţă şi să experimenteze cât mai multe destinaţii”, potrivit studiului.

Rezervările finalizate folosind Smart Connection pe Vola.ro s-au dublat ca număr în 2017 faţă de 2016, înregistrând o creştere cu 114%. Românii au ales astfel variantele cele mai avantajoase din punctul de vedere al preţului şi au ajuns în destinaţii mediu curier la preţuri până în 200 euro/bilet.

„Spre exemplu, un zbor Bucureşti-Marrakech costă în jur de 400 de euro, folosind acceași companie de linie. Dacă turiştii optează pentru rezervarea Smart Connection, cu un zbor cu două companii low cost, preţul ajunge la 160 de euro/persoană. Pe lângă Marrakech, alte destinaţii solicitate sunt Tenerife, Porto, Ibiza şi Palma de Mallorca”, potrivit Vola.ro.

Reprezentanții agenției de turism spun că rezervările Smart Connection beneficiază de o garanţie specială prin care pasagerii primesc suportul departamentului de relaţii cu clienţii în identificarea unor rute alternative şi achiziţionarea gratuită de către Vola.ro a unui bilet la următorul zbor disponibil, în cazul în care unul dintre segmente este anulat sau întârzierile de zbor au făcut imposibilă conexiunea.

Din 2017 şi până la această dată, valoarea despăgubirilor obţinute în aplicarea garanţiei Smart Connection a fost de peste 25.000 de euro.

„Principalul risc la zborurile cu mai multe companii aeriene este legat de lipsa de drepturi a pasagerilor în cazul în care se pierde o conexiune din cauza unui segment de zbor anterior, cu o altă companie aeriană. Ne bucurăm că am dus un produs de programare la un nivel superior, ataşându-i şi o garanţie care, iar echipa de relații cu clienții, disponibilă 24/7, oferă alternative de zbor gratuite clienţilor care cumpără un Smart Connection”, a declarat CEO-ul platformei, Daniel Truică.

sursa: mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here