Start pentru noi cursuri gratuite destinate copiilor din Sectorul 6

Peste doar câteva zile, la Centrul de Dezvoltare Personală și Recreere Conacul Golescu Grant se dă startul a trei cursuri inedite: Programare creativă, Limba germană și Dezvoltare personală, la care vor participa 100 de copii.

Cursurile de programare creativă îi vor învață pe cei mici cum să îmbine creativitatea și programarea, pentru a-și forma o gândire logică pe care să o folosească în crearea de programe sau de jocuri. Programa cursului este gândită de Harvard Graduate School of Education și este adaptată pentru persoane care nu au mai avut interacțiuni cu niciun fel de limbaj de programare.

Copiii care au ales cursul de dezvoltare personală vor afla răspunsurile la mai multe întrebări precum „Ce sunt emoțiile și cum le exprim?”, „De ce este important să am rezultate bune la școală?”, „De ce este important să nu mint?” sau „De ce este important să îmi respect promisiunile?”.
Cursul de limbă germană a fost una dintre cele mai solicitate opțiuni, datorită dorinței celor mici de a ști cât mai multe limbi străine.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 organizează din anul 2012 cursuri gratuite, destinate copiilor și adolescenților, în diverse domenii precum dans, șah, matematică distractivă, teatru, informatică sau engleză prin joc. Metodele de predare sunt interactive, nu există teme pentru acasă şi nici catalog.

Pe parcursul anului 2018, Conacul “Golescu Grant” a fost casă micuților dornici să se cunoască mai bine și să progreseze prin intermediul a nenumărate activități. Aici s-au desfășurat taberele de cartier, ateliere tematice, activități dedicate unor sărbători, precum Ziua Internațională a Copilului sau Crăciunul, dar și expoziții și competiții.

Primăria Sectorului 6 sprijină activitățile educative care îi ajută pe cei mici să se cunoască mai bine, să se dezvolte şi să se adapteze mediului în care trăiesc.