Scoala Gimnaziala din CICEU va avea o cladire complet modernizata

Incepand cu anul scolar 2021 elevii Scolii Gimnaziale ”János Kájoni” din Ciceu vor beneficia de o cladire complet modernizata si de dotari noi pentru cursuri. Pe data de  8 februarie 2019, primarul localitatii, Péter Lukács si Simion Cretu, director general ADR Centru, au semnat contractul de finantare, pentru proiectul Reamenajare si extindere Scoala Gimnaziala JÁNOS KÁJONI Ciceu”. Valoarea totala a proiectului este de peste 8 milioane lei, din care fondurile nerambursabile reprezinta 98%, adica aproape 1,17 milioane euro.

Pentru acest proiect, finantarea este acordata in cadrul Programului REGIO 2014-2020, pentru investitii in educatie si  formare, pentru dobandirea de competente si invatare pe tot parcursul vietii, prin dezvoltarea infrastructurilor de educatie si formare, in conformitate cu apelul de proiecte dedicat invatamantului obligatoriu. Obiectivul general al proiectului il reprezinta cresterea gradului de participare a populatiei scolare din invatamantul obligatoriu la un sistem educational performant, care sa asigure resursele umane necesare unei dezvoltari socio-economice durabile. Pe langa cresterea accesului, calitatii si atractivitatii educatiei, care contribuie astfel la cresterea ratei de participare la diferite niveluri de educatie, obiectivul specific al acestui proiect include asigurarea unei oferte educationale adecvate tuturor copiilor din mediul rural, accesibila si de calitate, precum si asigurarea de sanse si oportunitati egale pentru educatie.

Proiectul de „Reamenajare si extindere Scoala Gimnaziala JÁNOS KÁJONI Ciceu” prevede lucrari de modernizare a cladirii existente a scolii, unde invata peste 220 de elevi. Se vor realiza lucrari de reparatii la acoperis, refacerea izolatiei si a termoizolatiei podului, reparatii la tencuiala degradata, dar si extinderea cladirii cu un corp nou, legat functional de cel vechi, pentru a mari spatiul disponibil si capacitatea educationala existenta. Pe langa investitii in amenajarea exterioara a curtii scolii, unitatea de invatamant va fi dotata cu mobilier didactic si un laborator de informatica complet nou. Bugetul cererii de finantare este de 8.002.710,09 lei, din care 7.842.655,83 lei reprezinta finantarea nerambursabila acordata de AMPOR (putin peste 1,17 milioane euro), iar lucrarile se vor finaliza pana la sfarsitul lunii mai 2021.

   ”Localitatile mici, din mediul rural, au aceasta sansa de a accesa resurse financiare nerambursabile europene pentru imbunatatirea bazei materiale in educatie. Este pentru prima data cand Programul REGIO finanteaza investitii la Ciceu si este bine ca aceste fonduri  degreveaza bugetul local, pentru cresterea increderii cetatenilor in activitatea administratiei publice, dar si pentru imbunatatirea interesului elevilor si parintilor fata de studiu”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.