Ryanair Holdings anticipeaza o scadere de 6% a tarifelor in aceasta vara

Ryanair Holdings a avertizat luni că preţurile biletelor vor scădea cu 6% în această vară, parţial din cauza supracapacităţii din Germania şi a îngrijorărilor provocate de Brexit în Marea Britanie, dar a menţinut previziunea de profit pentru acest an, transmite Reuters.

Valoarea acţiunilor celui mai mare operator low-cost din Europa s-a înjumătăţit în ultimii doi ani, din cauza problemelor provocate de supracapacitatea în Europa, a planurilor Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană şi, mai recent, a amânării livrărilor de avioane 737 MAX de către Boeing.

La începutul lunii iulie, Ryanair a redus estimările referitoare la creşterea de anul viitor, din cauza amânării livrărilor de avioane 737 MAX. Luni, compania a anticipat că va primi avioanele cel mai devreme în ianuarie.

Ryanair a raportat un profit după taxe în valoare de 243 de milioane de euro pentru cele trei luni încheiate la 30 iunie, în scădere de la 309 milioane de euro în urmă cu un an. Analiştii anticipaseră un proft de 232 de milioane de euro.

Operatorul aerian a menţinut estimarea de profit pentru anul fiscal care se va încheia la 31 martie 2020 la 750-950 de milioane de euro, în timp ce analiştii au prognozat o medie de 832 de milioane de euro.

Ryanair a anunţat că preţurile călătoriilor au scăzut cu 6% în cele trei luni încheiate în iunie, faţă de intervalul similar al anului trecut, şi că anticipează un declin similar pentru restul verii.

Acţiunile Ryanair au închis vineri la 10,02 euro pe unitate, fiind aproape la jumătate comparativ cu nivelul de 19,39 euro pe unitate atins în urmă cu doi ani.
Ryanair este unul dintre cei mai mari clienţi ai Boeing şi ar fi trebuit să primească 58 de avioane 737 MAX la timp pentru sezonul de vară al anului 2020. În prezent, Ryanair anticipează să primească numai 30 de avioane de acest tip în aceeaşi perioadă.

Directorul financiar al Ryanair, Niall Sorohan, a declarat că momentul pentru planurile piloţilor din Marea Britanie şi Irlanda de a organiza un vot pentru o posibilă acţiune de protest în luna august este neobişnuit, având în vedere îngrijorările provocate de problemele cu avioanele 737 MAX şi Brexit, dar a adăugat că membrii conducerii sunt deschişi discuţiilor.

sursa: news.ro