Robotul Sophia, primul care a primit cetatenia unui stat, vine la Bucuresti

0
344
Robotul Sophia, primul care a primit cetățenia unui stat, vine la București în data de 11 mai, la conferința de afaceri Brand Minds, care se va desfășura la Sala Palatului.

Potrivit site-ului oficial al evenimentului Brand Minds, printre cei care vor lua cuvântul este și Sophia, robotul dotat cu inteligență artificială, care a intrat în istorie după ce a primit cetățenia unui stat.

Sophia a devenit cetățean al Arabiei Saudite, după ce a primit cetățenia în cadrul unui târg de investiții în tehnologie, desfășurat la finalul lunii octombrie 2017.

Întrebată dacă roboții pot avea conștiință și dacă pot ști că sunt roboți, Sophia a răspuns: „De unde știi că tu ești om?”

Sofia a fost creată în Hong Kong de compania Hanson Robotics în contextul în care Bill Gates, Stephen Hawking sau Elon Musk şi-au exprimat public temerile că roboţii înzestraţi cu inteligenţă artificială ar putea aduce sfârşitul civilizaţiei umane.

Invitată la canalul de televiziune ABC, când a fost întrebată cât misoginism şi sexism există în lume, Sophia a răspuns: „De fapt, ceea ce mă îngrijorează pe mine este discriminarea împotriva roboţilor. Ar trebui să avem drepturi egale cu oamenii sau chiar mai multe. Până la urmă avem mai puţine defecte mentale decât oamenii”.

Apoi a șocat din nou, anunțând că toţi droizii ar trebui să aibă parte de familie şi copii.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here