RePatriot propune o strategie de tara pentru inteligenta artificiala

Inteligența artificială (AI) este unul dintre domeniile tehnologice care aduc schimbări evidente în prezent și vor defini viitorul societăților. Aportul la economia mondială va fi major și pentru România, pentru că poate aduce o creștere substanțială dacă ar exista eforturi concentrate de dezvoltarea domeniului. Potențialul extraordinar al AI poate aduce beneficii însemnate la îmbunătățirea calității vieții românilor, la ridicarea nivelului de sănătate, la dezvoltarea orașelor inteligente, a agriculturii, transporturilor, a producției și serviciilor, la ridicarea nivelului de securitate națională și individuală.

Într-o lume globalizată și profund interconectată, accesul la serviciile digitale va fi independent de locația fizică în care se află utilizatorii, iar succesul soluțiilor va depinde de calitatea oferită și de modul în care acestea răspund nevoilor oamenilor. Deja simularea unor activități umane complexe, realizarea de raționamente sofisticate, învățarea și chiar măsurarea și simularea sentimentelor cu ajutorul tehnologiei a devenit realitate.

Unele state – cu precădere liderii tehnologici – își direcționează deja în mod integrat eforturile de dezvoltare a inteligenței artificiale, în scopul de a folosi eficient resursele de care dispun, de a-și spori performanța economică și de a câștiga cât mai mult în competiția declarată la nivel global, privind dominarea domeniului.

România are oportunitatea și, totodată, nevoia de a-și defini propriile repere în marja cărora să direcționeze eforturile de educație și cercetare să descopere noi oportunități de business, să stimuleze forța de muncă inteligentă, să creeze capacitățile de stocare de date și procesare pentru a dezvolta inteligența artificială într-un mod autentic, care să răspundă cerințelor pieței economice mondiale și să împlinească anumite necesități ale propriei societăți. Există preocuparea ca dezvoltarea acestui domeniu să se facă pe principii de etică și morală larg acceptate și să fructifice cât mai mult din geniul creator al românilor.

RePatriot a venit în întâmpinarea acestui deziderat și a inițiat procesul de elaborare a Strategiei de țară privind inteligența artificială, în cadrul unui eveniment organizat săptămâna trecută la care au participat peste 100 de personalități din lumea academică, cercetare, oficiali, împreună cu reprezentanți ai companiilor din RBL și jucătorii importanți din domeniul AI cum sunt: Google, UiPath, DeepMind, Bitdefender, Dell, Digital Telemed, Microsoft, Oracle, DocProcess, IBM, SAS, Orange, Vodafone, Telekom.

Demersul RePatriot are printre obiective contribuția la setarea unei viziuni și a unor direcții naționale de dezvoltare a soluțiilor și tehnologiilor de inteligență artificială care ar aduce o viață mai bună pentru români, alături de generarea unor mecanisme care să încurajeze întoarcerea și oferirea de oportunități specialiștilor și în țară. Crearea legăturilor antreprenoriale cu românii din diaspora este o prioritate pentru a consolida, prin eforturi comune, societatea românească și pentru a valorifica creativitatea puterii de muncă specializată.

“Sunt foarte încântat de implicarea unor oameni excepționali și de ideile expuse care au declanșat deja pasul următor după discuția de la Alba Iulia din 2018. România poate să renască pentru un nou secol glorios. Inteligența Artificială îmbinată cu priceperea românească ar putea să fie soluția pentru recuperarea decalajului creat de o lipsă de inteligență naturală descoperită, din păcate,  tot mai des la clasa politico-managerială conducătoare. Mobilizarea unor minți luminate poate aduce o viziune ambițioasă a întregii țări în domeniul Inteligenței Artificiale, care ar da o nouă intensitate educației și cercetării, ar urgenta adoptarea soluțiilor în toate domeniile, ar face afacerile mai competitive, ar putea face din România unul din liderii globali și ar putea crea numeroase locuri de muncă și bine plătite aici la noi acasă“, a declarat Marius Bostan, inițiator al RePatriot și facilitator al evenimentului.

Fiind inițiate în zona antreprenorială, discuțiile au punctat necesitatea valorificării economice a deschiderilor și oportunităților de business, urmărind să identifice nișe ce pot asigura României un loc în branșa concurențială a liderilor internaționali. Ca principale necesități de dezvoltare strategică ale României în domeniul inteligenței artificiale, participanții au identificat, printre altele:

– dezvoltarea educației și formarea de abilități specializate;

– managementul talentelor;

– cercetare-dezvoltare-inovare academică și industrială;

– consolidarea și armonizarea eforturilor de digitalizare industrială și în administrația publică;

– colaborarea proactivă multi-disciplinară, inter-sectorială și transnațională și dezvoltarea unor infrastructuri și formate comune de lucru;

– armonizarea dezvoltării tehnologice cu cerințele de etică, de protecție a datelor, a intimității și a drepturilor omului, și cu cele de securitate cibernetică;

– democratizarea și facilitarea accesului la serviciile și capabilitățile de inteligență artificială;

– creșterea culturii digitale, prin promovarea domeniului și conștientizarea la nivelul întregii societăți românești.

În perioada următoare un Grup de Lucru va elabora un prim draft al Strategiei de Țară pentru Inteligență Artificială pe baza ideilor și materialelor prezentate la eveniment, care urmează sa fie supus ajustărilor corective și apoi lansat spre consultare publică.