Reinventeaza-te sau dispari !

Un studiu relativ recent spune că peste zece ani, la ritmul actual al inovației, jumătate din companiile care compun indicele S&P 500 vor dispărea. O privire peste umăr în trecutul apropiat ne arată că nume mari odinioară, precum Kodak sau US Steel au ieșit din lista S&P 500, în vreme ce altele noi, Facebook sau Netflix, le-au luat locul.

La început, toate au fost mici sau foarte mici și nu păreau să reprezinte un pericol pentru nimeni. E vorba de companiile care au propus servicii cu adevărat diferite și care, rapid, au mușcat din cotele de piață ale jucătorilor consacrați, punându-i în mare dificultate. Facebook și alte platforme asemănătoare au eliminat de pe piață o bună parte din presa tipărită, Netflix a dat bătăi de cap industriei de film, Uber scoate în stradă companiile de taxi în orice oraș în care este prezent, iar Airbnb „aerisește” hotelurile și birourile agențiilor de turism. Ce e de făcut?

MOTOARELE SCHIMBĂRII. Un prim pas este să conștientizăm că, într-o companie modernă, angajații ar trebui să fie mai degrabă niște contribuitori în procesul de inovație decât simpli executanți. Cu alte cuvinte, schimbarea nu trebuie să vină obligatoriu de la vârful companiei. Pentru cine are ochi de văzut, upgrade-ul organizației poate răsări de la bază.

Pe lângă oamenii inovativi din interior, mai există alte două motoare puternice ale schimbării, inclusiv în România: companiile multinaționale care exportă de la centru progresul și competiția din piețe relativ mici, aglomerate cu mulți jucători. E suficient să ne uităm la sectorul bancar românesc, insuficient dezvoltat în raport cu multe state europene, dar populat de peste 30 de instituții financiare.

Poate la fel de important pentru cei care au urechi de auzit e că noua lume, nu mai este despre a fi pe cont propriu. Multe din problemele unei companii pot fi rezolvate acum nu doar prin pârghii strict economice, ci și prin conceptul de co-creare.

PUTEREA EXEMPLULUI. Un exemplu foarte bun vine din cadrul Ashoka, cea mai mare rețea globală de susținere a antreprenoriatului social, unde lucrez. După 11 ani de violență domestică, o doamnă a fugit de acasă cu cei patru copii și a înființat cea mai mare rețea de supraviețuitoare ale violenței domestice din Spania și din America Latină. Astfel, Ashoka Fellow Ana Bella Estevez, alături de noi și de producătorul de lactate Danone, a co-creat un serviciu util atât pentru femeile abuzate domestic, cât și pentru companie.

Danone avea o fluctuație mare a personalului de promovare în hypermarketuri, iar membrele fundației Ana Bella Estevez aveau nevoie de independență financiară. În urma programului, o parte dintre femei au fost angajate ca ambasadoare ale brandului, iar fluctuaţia de personal a scăzut de la  63% la 2,25%  și rata de absenteism de la 40% la 2%. Până în prezent, Fundaţia Ana Bellei Estevez a susţinut 1.230 de supravieţuitoare să îşi găsească un loc de muncă.

Impactul sistemic pe care îl au astfel de inovații e enorm: Ashoka Fellows precum Ana Bella Estevez ajută în fiecare an aproape un miliard de oameni să aibă o viață mai bună. De exemplu, peste 90% din soluțiile celor 3.600 de Ashoka Fellows au fost replicate în afara geografiei lor, 74% au produs schimbări semnificative în legislații naționale sau regionale și peste 70% au produs transformări ale pieței. Acestea variază de la creare de valoare economică pentru produse sau servicii ce nu aveau valoare înainte, modele noi de creștere a veniturilor pentru persoane cu venituri reduse până la creșterea comerțului și accesului la produse.

INERȚIE. Un alt studiu realizat tot de Innosight, firma de cercetare care a prevestit apocalipsa companiilor din S&P 500 tributare trecutului, arată că schimbarea este amânată din motive relativ banale. Peste 40% din respondenții la întrebarea „de ce nu vă adaptați nevoilor noi ale pieței” au dat vina pe „deciziile de zi cu zi”, iar 24% și-au recunoscut „lipsa unei viziuni coerente”.

Așadar, haideți să găsim timp de reflecție și pentru decizii sau nu vom mai avea timp deloc. Sesiunea „Regândirea modelelor de business. Oportunități și provocări” pe care o voi modera în cadrul RBL Summit 2019 oferă un astfel de timp și spațiu.

Autor: Ciprian Stănescu, Partnerships Manager Ashoka România