Prin adoptarea rapidă a Legii Fondurilor de Investiții Alternative, piața de capital și-ar putea rezolva o parte din probleme

0
489

Legea Fondurilor de Investiții Alternative poate da un avânt semnificativ pieței de capital

Proiectul Legii fondurilor de investiţii alternative (FIA) va intra săptămâna viitoare în dezbaterea Consiliului Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF), urmând ca la toamnă să fie înaintată Ministerului Finanţelor. Precizarea a fost facută de Mircea Ursache, Vicepreședintele ASF in cadrul Dezbaterii “Fonduri de Investiții Alternative – oportunități pentru dezvoltarea economică a României“, organizata de Organizația Profesioniștilor din Piața de Capital  (OPPC) cu sprijinul agenției de PR Concord Communication.

Mircea Ursache, Vicepresedinte ASF

“Legea FIA este necesară, dar trebuie să mai fie însoţită de câteva lucruri: înfiinţarea contra-părţii centrale, soluţionarea Secţiunii 1 din Depozitarul Central, acele cupoane istorice, o masă inactivă cu un blocaj financiar de peste 200 de milioane de euro, care nu participă la viaţa economică a ţării, înfiinţarea Fondului de compensare a investitorilor pe piaţa de capital. Legea FIA trebuie să elimine şi ultimele bariere. Dacă România vrea să ajungă la statutul de piaţă emergentă, să nu mai fie în zona pieţelor de frontieră, trebuie să elimine orice barieră, cum ar fi: pragurile de deţineri, să rezolve o serie de legi care nu-şi mai au valabilitatea, cum este, de exemplu, Legea de înfiinţare a fondurilor de investiţii şi care încalcă dreptul acţionarilor, dreptul de a-şi decide singuri chiar lucruri banale, cum ar fi denumirea societăţilor. Scopul principal este ca  această ultima Lege FIA, după adoptare, să anuleze Legea 297, care nu va mai avea obiect. Noi o vom promova în discuţii, săptămâna viitoare, în Consiliul ASF, urmând ca, din toamnă, să o înaintăm Ministerului de Finanţe care are dreptul de iniţiativă legislativă în vederea promovării la Parlament”, a declarat Mircea Ursache.

Cristian Dutescu, Presedinte OPPC

“Legea fondurilor de investiţii alternative trebuie adoptată cât mai rapid. Industria fondurilor de investiţii alternative valorează, la ora actuală, 10 miliarde de euro. Nu vorbim despre o implementare a unei directive, nu este o necesitate în acest sens, însă este o necesitate pentru piaţa de capital din România. Fondurile de investiţii alternative sunt reglementate printr-un Regulament adoptat cu trei ani înainte de intrarea României în Uniunea Europeană şi, deci, nu este adaptată nevoilor din zilele noastre. Din punctul meu de vedere, anul acesta nu ar exista vreun motiv pentru care Parlamentul României să nu adopte această lege”, a precizat Cristian Duțescu, președintele OPPC.

Lucian Anghel, Presedinte Bursa de Valori Bucuresti

Lucian Anghel, Preșsedintele Bursei de valori București a declarat în cadrul aceluiași eveniment că este nevoie de investitori mari și ca astfel de fonduri de investiții sunt binevenite.

Costel Ceocea, Presedinte SIF Moldova

In opinia Presedintelui SIF Moldova, Costel Ceocea, legea FIA ar putea elimina barierele actuale ale SIF-urilor, cum ar fi pragul de deținere a acțiunilor, posibilitatea schimbării denumirii societătilor si multe alte constrângeri care au folosit la un moment dat, dar acum sunt depășite.

Iulian Stan, Vicepresedinte SIF Translivania

Iulian Stan, Vicepresedinte SIF Transilvania, a precizat că adoptarea unei legi a fondurilor de investiții alternative ar putea dinamiza piața tranzacțiilor, pot avea loc noi listări și se pot dezvolta noi instrumente financiare.  Piața evaluarilor, a auditorilor si piata de consultanță vor putea crește.

Robert Cazanciuc (PSD), Președinte, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, Senatul României, fost ministru al justiției

Dezbaterea s-a bucurat de prezența domnilor Robert Cazanciuc (PSD), Președinte, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, Senatul României, fost ministru al justiției  și  Daniel Fenechiu (PNL), Vicepreședintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, Senatul României. D-nul Cazanciuc a arătat că un proiect de lege pentru a avea succes trebuie să plece de la o nevoie reală, element ce se desprinde din pozițiile exprimate în cadrul dezbaterii și că la nivel parlamentar va fi susținută orice inițiativă legislativă privind fondurile de investiții alternative menită să contribuie la dezvoltarea pieței de capital, fie că aceasta va fi transmisă prin intermediul ministerului de finanțe, fie că va fi asumată de către parlamentari.

Daniel Fenechiu (PNL), Vicepreședintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, Senatul României.

D-nul Fenechiu și-a exprimat de asemenea suportul pentru o reglementare nouă, adaptată la stadiul de dezvoltare economică.

Florentina Boboc, Directorul Direcției de Reglementare din ASF

Florentina Boboc, Directorul Direcției de Reglementare din ASF a precizat ca proiectul de lege al Fondurilor de Investiții Alternative va avea doua mari componente: fondurile dedicate investitorilor de retail si fondurile dedicate investitorilor profesionali care se vor diferenția în funcție de politica de   investiții și de nivelul de protecție oferit investitorilor. “Proiectul a beneficiat de consultanța Băncii Mondiale care ne-a ajutat să înțelegem tendințele de la nivelul UE și să păstrăm în același timp specificul national”, a spus Florentina Boboc

Participanții la Dezbatere au concluzionatcăzut de acord că  legea FIA este necesară cât mai repede pentru a înlocui golul lasat de închiderea altor fonduri de investiții, pentru crearea unei industrii puternice în domeniu și pentru a crea noi tipuri de investitori.

În concluzie, este de așteptat ca noua lege să înlăture anumite bariere care împiedică funcționarea optimă a fondurilor de investiții, inclusiv a unor restricții de tipul pragul de deținere la capitalul social al SIF-urilor sau interdicția schimbării denumirii acestor Societăți de Investiții Financiare. În același timp, se impune necesitatea, așa cum au subliniat participanții la dezbatere, ca Legea FIA, oferind  o protecție corespunzătoare investitorilor de retail, să asigure cadrul legal privind  înființarea și funcționarea celor mai variate tipuri de fonduri de investiții, astfel încât acestea să fie apte să se implice în proiecte majore ale economiei românești, inclusiv cele de infrastructură, de antreprenoriat social, de finanțare a IMM-urilor etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here