Peste 11 milioane euro pentru imbunatatirea diagnosticarii si a tratarii tumorilor maligne in zona de granita dintre Romania si Serbia

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, a semnat contractul de finanțare Inițiativa comună România-Serbia împotriva cancerului în regiunea transfrontalieră

Proiectul își propune dezvoltarea unor protocoale comune de lucru personalizate pentru pacienții cu cancer, având un buget total de 11,7 milioane euro, din care 10 milioane euro fonduri europene, se arata intr-un comunicat al Ministerului Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene. Obiectivul principal vizează încurajarea colaborării în domeniul oncologiei între instituțiile medicale din aria eligibilă a Programului pentru a asigura accesul la servicii medicale moderne și eficiente pentru pacienți. Proiectul este derulat în România de către Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu” din Timișoara, ONCOGEN și Spitalul Județean de Urgență Reșita, iar în Serbia de către Spitalul General Požarevac și Ministerul Sănătății.

Obiectivele specifice ale proiectului se referă la îmbunătățirea și modernizarea metodelor de diagnosticare a cancerului prin:

– extinderea colaborării între spitalele din regiunea transfrontalieră România-Serbia prin implementarea aplicațiilor de telediagnostic și modernizarea echipamentelor informatice;

– implementarea unei noi platforme software specializate, care să permită schimbul rapid de informații între medicii oncologi;

– modernizarea metodelor de tratament chirurgical și schimbul de informații între specialiști;

– dezvoltarea fundamentării pe baze de date a tratării cancerului, pentru a ameliora calitatea diagnosticului și a crește speranța de viață a pacienților.

De rezultatele obținute va beneficia în principal populația din zona de graniță a ambelor țări, cele trei spitale implicate în proiect oferind anual aproximativ 397.000 consultații.

Bugetul total al programului este de 88.124.999 de euro, din care 74.906.248 de euro reprezintă finanțare nerambursabilă din fondurile Uniunii Europene. Aria eligibilă a Programului este constituită din județele TimișCaraș Severin și Mehedinți (din România) și districtele Severno BanatskiSrednje BanatskiJužno BanatskiBraničevskiBorskiPodunavski (din Republica Serbia).