Orchestra Metropolitană București va sustine concert la Sibiu. Intrarea este liberă

Sursa Facebook

Asociația Municipiilor din România (AMR), cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu, au pregătit publicului sibian pasionat de muzica clasică un spectacol eveniment susținut de Orchestra Metropolitană București, intitulat „Rapsodiem”.

Spectacolul de gală va avea loc vineri, 11 octombrie 2019, de la ora 17.00, la Centrul Cultural Ion Besoiu din Sibiu.

 Acesta va începe cu proiecția în avanpremieră a filmului “Rapsodiem”, realizat în cadrul proiectului “Rapsodiem, de la Geneză la Centenar”, de către AMR împreună cu Orchestra Metropolitană București, cu scopul de a promova muzica simfonică românească, mai ales cea enesciană, precum și cultura și identitatea națională. Filmările au avut loc în zone ale României de o frumusețe deosebită: platoul Bucegi, Vulcanii Noroioși, Ochiul Bei, Valea Zânelor, tabăra de sculptură Măgura, Cazanele Dunării și în alte localități din România în care Orchestra Metropolitană București, dirijată de Daniel Jinga, a susținut spectacole.

Avanpremiera filmului va fi urmată de un recital al Orchestrei Metropolitane București care va cuprinde Rapsodiile I și a II-a de George Enescu, Valurile Dunării de Iosif Ivanovici, Suita transilvană de Pascal Bentoiu, dar și arii și lucrări în interpretarea sopranelor Ana Cebotari și Silvia Micu.

La eveniment vor participa primari de municipii din România, reprezentanți ai administrației centrale și parteneri ai AMR.

Publicul meloman interesat este invitat să participe la acest eveniment de gală, în limita celor 300 de locuri disponibile în sală. Intrarea se va face pe baza unei rezervări PÂNĂ ÎN DATA DE 7 OCTOMBRIE, ora 12, pe adresa de email rezervare@sibiu.ro sau la numărul de telefon 0269/208.907, de luni până joi între orele 8.00 și 16.00, iar vinerea între orele 8.00 și 13.30.

Intrarea la spectacol este gratuită, iar accesul în sala de spectacol se va face până la ora 16.45.