Orasul Constanta va avea un incubator de afaceri destinat industriilor creative

Orașul Constanța va avea un incubator de afaceri, in urma unei finanțări semnate astazi cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est.

„Ne-am asumat un proiect unic pe regiunea de Sud Est. Zona peninsulară este inima orașului și trebuie să utilizăm fondurile structurale pentru a adăuga valoare atât din punct de vedere arhitectural, cât și din punct de vedere al vieții socio-economice. Este un moment important în care administrația, componenta privată structurată la nivelul  Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură își dau mâna, împreună cu Zona Metropolitană și își asumă o cofinanțare a acestui proiect. Palatul Navigației se pregătește ca în 2022 să aniverseze 100 de ani de la momentul în care s-a pus piatra de temelie și mi-aș dori ca acest moment să  găsească clădirea renovată și plină de viață”, a declarat primarul municipiului Constanța, domnul Decebal Făgădău.

Proiectul prevede reabilitarea, modernizarea și dotarea clădirii din strada Nicolae Titulescu, nr.13, (Casa Embiricos – fostul Palat al Navigației) și transformarea ei într-un incubator de afaceri modern, care se dorește să devină primul hub regional dedicat industriilor creative pentru antreprenorii din partea de sud-est a României.

„Pentru noi este un proiect important, singurul din regiune în care avem beneficiar o entitate publică, iar faptul că Primăria Municipiului Constanța a decis să pregătească acest proiect destul de complicat arată că există o anumită maturitate în ceea ce privește abordarea fondurilor europene”, a declarat doamna Luminița Mihailov.

Incubatorul va putea găzdui 17 întreprinderi mici și mijlocii nou înființate și peste 160 de persoane cărora le va putea fi oferită consultanță în managementul și dezvoltarea afacerilor, în servicii juridice și de contabilitate.

La eveniment au participat și reprezentanți ai Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța și ai Zonei Metropolitane Constanța, parteneri ai Primăriei Municipiului Constanța în implementarea acestui proiect.