Numărul unic 1911 își demonstrează utilitatea in domeniul cibernetic

Numărul unic 1911 își demonstrează utilitatea în asigurarea securității cibernetice atât la nivelul persoanelor fizice cât și al companiilor, se arata intr-un comunicat de presa.

La numai cinci zile de la operaționalizarea numărului unic 1911 apelabil din toate rețelele de telefonie la tarif normal, 87 de alerte unice de securitate cibernetică au fost raportate către CERT-RO, 25% dintre acestea fiind din București. Acestea au fost semnalate de către o unitate spitalicească și restul de persoane fizice. Practic, media zilnica de incidente unice raportate a crescut de la trei incidente/zi (înregistrate la nivelul anului 2018) la 17 incidente/zi post lansare număr unic.
Statistic, cele mai numeroase, aproximativ 30% sunt tip fraude (phishing, sextortion, etc.), conținut abuziv aproximativ 14% (spam, mesaje comerciale nedorite, etc.), alături de alerte privind sisteme compromise (neactualizate, configurate necorespunzător sau neactualizate), încercări automate de spargere a parolelor, furt de informație, precum și un atac de tip ransomware (criptarea datelor de pe hard-disk).
Important de subliniat este faptul că, pe lângă asistența furnizată propriu-zis în soluționarea incidentelor, informațiile obținute pe baza raportărilor reprezintă elemente foarte valoroase în diagnosticarea tipurilor de incidente cu care se confruntă utilizatorii de tehnologie din România precum și o sursă utilă pentru dezvoltarea de strategii și politici la nivel național. Reamintim că serviciul este disponibil 24/7 persoanelor fizice, juridice și instituțiilor publice.