Municipalitatea, o nouă serie de masuri anticanicula pentru protejarea cetatenilor

Avertizarea de cod portocaliu de canicula si disconfort termic deosebit de accentuat a fost prelungita

Primarul General, Gabriela Firea a reamintit masurile luate de Municipalitate in aceasta perioada, pentru protejarea cetatenilor: ” Dupa cum stiti, 20 containere si corturi anticanicula sunt la dispozitia tuturor celor care au nevoie, in cele mai importante zone din Bucuresti, cu personal medical care poate oferi ajutor specializat. Containerele au personal medical prezent in doua ture intre 10.00-18.00, iar corturile cu voluntari de la Serviciului de Ambulanta Bucuresti-Ilfov (SABIF) in intervalul 12.00-19.00. Ne bazam in continuare pe ajutorul SABIF iar cele 19 spitale ale muncipalitatii sunt pregatite sa faca fata in aceasta perioada. Am suplimentat numarul de personal la camerele de garda si in program, astfel incat cei care vin la medic sa poata fi preluati cat mai urgent”.

La randul sau, directorul medical al ASSMB, Turkez Ablachim, a declarat ca: ”Suntem cu totii constienti ca efectele caniculei se rasfrang in principal asupra noastra, a cetatenilor. Spitalele Administratiei Primariei sunt pregatite sa primeasca toate solicitarile, pacientii prezentati la camera de garda vor primi asistenta medicala de specialitate si evaluarea rapida a starii de santate. In ceea ce priveste containerele amplasate pe raza Municipiului Bucuresti, ne-am straduit anul acesta, cu ajutorul doamnei Primar, sa asiguram conditii corespunzatoare acestei perioade de canicula, pentru cetatenii care au nevoie de ajutor”.

Parteneriat PMB – Ministrul Sanatatii pentru dotarea ambulantelor cu aer conditionat

Totodata, Primarul General a laudat medicii si asistentele care vor sa ajute cetatenii, oferindu-se voluntari la cele 20 de containere si corturi anticanicula si a declarat ca “Au fost solicitari mult mai multe si pe o perioada mult mai mare decat in verile trecute. Astfel, la prima sedinta CGMB, vom suplimenta bugetul ASSMB, astfel incat aceste persoane, care reprezinta practic salvarea celor care au nevoie de ajutor si merg la un punct de prim-ajutor anticanicula, sa poata sa fie platite prin ASSMB.

De asemenea, vom lua legatura cu Ministrul Sanatatii, Florian Bodog, pentru a semna impreuna un acord de parteneriat, astfel incat PMB sa se poata implica, financiar, pentru dotarea ambulantelor de pe raza teritoriului Municipiului Bucuresti, cu aparate de aer conditionat, foarte necesare in aceasta perioada”.

Tel verde pus la dispozitia cetatenilor

Totodata, Edilul Sef a subliniat ca Municipalitatea a pus la dispozitia bucurestenilor numarul de urgenta gratuit TEL VERDE 0800800868, disponibil 24 din 24 de ore, unde cetatenii pot semnala orice problema cu care se confrunta din cauza caniculei. Totodata, Directia Generala de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti (DGASMB) va asigura cazarea in centrele sociale a persoanelor aflate in situatii vulnerabile si  care doresc sa se adaposteasca de canicula, iar ApaNova a anuntat ca, incepand cu noaptea de 2 spre 3 august, fantanile ornamentale functioneaza non-stop, ca si cismelele pe care le are in administrare.

De asemenea, din data de 2 august, se afla pe teren o caravana cu dotari frigorifice, care poate distribui cetatenilor apa imbuteliata, din reteaua orasului. Totodata, exista si patru minicisterne care se deplaseaza prin oras, oprindu-se in zonele aglomerate, pentru a oferi apa cetatenilor.

In ceea ce priveste activitatea operatorilor de salubritate din toate sectoarele Capitalei, Primarul General a solicitat in mod expres ca acestia sa evite stropirea carosabilului in perioada de varf de canicula si sa intensifice programul de ridicare a deseurilor menajere, pentru a proteja sanatatea oamenilor si a orasului: “Transmit Politiei Locale si primariilor de sector sa efectueze controale in piete pentru a verifica daca alimentele sunt depozitate in conditii proprii in aceasta perioada caniculara, astfel incat sa nu existe produse alimentare expuse la caldura, care sa reprezinte astfel un pericol pentru cetateni”.

NOTA

Cele 10 containere anticanicula (dotate cu aer conditionat, dozator de apa, truse medicale de prim-ajutor etc. si unde asistenta medicala la este asigurata de personalul medical voluntar din cadrul ASSMB) sunt montate in urmatoarele locatii:  Piata Romana – rond ASE;  Piata Universitatii- spital Coltea; Piata Moghioros; Sos Stefan cel Mare intersectie cu str Barbu Vacarescu;  Piata Iancului; Piata Muncii; Piata Crangasi; Gara de Nord; Piata Roma – str Gabroveni; Str.11 Iunie colt cu Bld.Regina Maria;

Reamintim ca in alte 10 locatii sunt montate corturi cu personal medical voluntar de la SABIF: Piata Victoriei, Piata Romana – metrou,  Piata Universitatii – Arhitectura, Piata Unirii – bd. Regina Maria, Piata Unirii – Magazin Unirea,  Dristor – metrou, Parcul Herastrau, Magazinul Bucur Obor, Parcul Carol,  Parcul Cismigiu.

Sursa: Amos News