Ministerul Educației lansează prima linie de consiliere psihologică pe tema COVID-19, dedicată cadrelor didactice, părinților și elevilor

Pe lângă soluțiile propuse de Ministerul Educației și Cercetării pentru continuarea învățării de acasă, prin intermediul acestui proiect, cadrele didactice, elevii și părinții sunt sprijiniți prin consiliere personalizată online sau telefonic pentru a gestiona mai ușor această perioadă.

În cadrul parteneriatului dintre Ministerul Educației și Cercetării și Asociația Proacta EDU a fost lansată prima linie de consiliere psihologică pe tema COVID-19, gratuită, pentru cadre didactice, părinți și elevi, sub denumirea de „AMBASADOR pentru COMUNITATE”. Acesta este un proiect susținut de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar.

Astfel, specialiștii psihologi din cadrul Asociației Proacta EDU vor oferi suport personalului didactic pentru comunicarea cu familiile și pentru a identifica situațiile speciale sau de risc în care se pot afla părinții sau elevii. Aceștia vor beneficia, la rândul lor, de consiliere psihologică. În funcție de solicitări, familiile pot primi asistență socială, medicală și juridică.

În acest sens sunt puse la dispoziție două linii telefonice la care cei interesați pot apela – 0771.141.767 și 0771.141.750 sau pot scrie specialiștilor la adresa de e-mail proactaedu@gmail.com. Toate aceste servicii sunt acordate gratuit, respectând măsurile instituite de autorități în această perioadă!

În astfel de momente, trebuie să ne solidarizăm cu toții, chiar dacă este o perioadă grea, cu multe încercări. Acum, mai mult ca oricând, trebuie să fim uniți și să acționăm pe toate planurile. Trebuie să recunoaștem că izolarea socială și suspendarea cursurilor pot constitui factori de stres. De aceea, am inițiat acest demers împreună cu Asociația Proacta EDU. Prin intermediul acestui proiect, ne-am propus să ajungem la elevii, părinții și la colegii mei, cadre didactice, afectate de suspendarea cursurilor. Este esențial să comunicăm în această perioadă, să ne exprimăm temerile și să încercăm să găsim răspunsuri care să ne ajute. Sănătatea copiilor noștri, din toate punctele de vedere, trebuie să primeze. Iar pentru rezultate școlare bune este esențial să dezvoltăm mai întâi un comportament responsabil, curajos și echilibrat”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării.

Educatorii, învățătorii și diriginții sunt o punte importantă de legătură cu familiile în această perioadă. Prin urmare, vor avea nevoie de sprijin, iar noi asta vrem: să îi sprijinim în rolul pe care îl au. În al doilea rând, prin intermediul acestor mesageri de bună credință, familiile pot fi îndrumate să apeleze la ajutorul nostru, astfel încât să le oferim consultanță psihologică, asistență socială și juridică celor care pot fi în situație de risc”, a declarat psihologul Nicoleta Larisa Albert, președinte Asociația Proacta EDU.