Meet and Code la ediția a treia în România: 27.000 de Euro de programare și tehnologie organizate de ONG-uri în cadrul Europe Code Week

Asociația Techsoup, susținătoarea activităților Europe Code Week în România, dă startul înscrierilor pentru cea de-a treia ediție Meet and Code. www.meet-and-code.org  

Începând de săptămâna aceasta, Asociația Techsoup invită organizațiile nonprofit din România să aplice pentru granturi în valoare de 300 EURO, pentru organizarea de evenimente de programare sau tehnologie care promovează și contribuie la creșterea competențelor digitale și de programare ale copiilor și tinerilor. În total, 90 de evenimente de programare și tehnologie din România vor primi finanțări Meet and Code, în valoare totală de 27.000 EURO.

Pentru cel de-al treilea an consecutiv, sub motto-ul ,,Empowering a Generation”, Meet and Code așteaptă organizațiile non-profit din întreaga Europă să propună evenimente de programare sau de tehnologie pentru copii și tineri cu vârsta între 8 și 24 de ani. Organizațiile pot aplica online, între 3 iunie și 8 septembrie 2019, pe www.meet-and-code.org cu una sau mai multe propuneri de evenimente. Procesul de evaluare și finanțare se va derula pe toată durata perioadei de înscriere.

În 2018, peste 50.000 de copii și tineri au participat la 1.100 de evenimente finanțate prin Meet and Code în toată Europa. Evenimentele și-au propus să aducă bucuria de a programa și de a lucra cu tehnologia în mai multe comunități europene.

Organizațiile interesate pot găsi aici – https://www.meet-and-code.org/ro/ro/faq – răspunsurile la cele mai frecvente întrebări despre Meet and Code.

Primele două ediții de Meet and Code din România

În 2017 și 2018, Meet and Code a însemnat peste 4.000 de elevi și studenți din toate regiunile țării care au descoperit tehnologia și programarea altfel decât o fac în mod curent, prin hackathoane la liceu, cursuri de introducere în Scratch pentru elevi din clasele primare din zone rurale, construire de aplicații pentru comunitate, robotică sau ateliere de storytelling digital. 29.700 EURO au fost acordați pentru a finanța 99 de evenimente locale, organizate de 78 organizații nonprofit.

În cadrul ceremoniei de desemnare a câștigătorilor Competiției Meet and Code 2018 organizată în Germania, Asociația Pro Teodor Murășanu din Turda a câștigat premiul I (și suma de 2.500 de EURO) la categoria Kick and Code cu evenimentul finalist „Scratch și… Gool!“. Activitățile din cadrul evenimentului au provocat 21 de elevi cu vârsta între 9 și 11 ani să joace fotbal prin reguli create chiar în limbajul de programare vizuală Scratch.

Meet and Code va premia suplimentar cele mai bune evenimente finanțate

În plus față de acordarea finanțărilor, Meet and Code va oferi și premii pentru cele mai creative și originale evenimente prin care organizațiile nonprofit și-au propus să atragă copii și tinerii spre programare și tehnologie. Organizațiile care aplică pentru o finanțare Meet and Code, vor putea alege dacă doresc să participe și în Competiția Meet and Code. Premiile se vor acorda anul acesta pentru patru categorii:  Girls do IT!, Community, Diversity și Code for the Planet. Publicul va putea să își voteze evenimentul preferat și în categoria specială Premiul Publicului.

În cadrul fiecărei categorii vor fi premiate 3 evenimente. Doi reprezentanți din fiecare organizație câștigătoare în cele 5 categorii vor fi invitați la un eveniment de încheiere Meet and Code 2019 (Award Weekend), iar evenimentele câștigătoare vor fi prezentate într-un repozitoriu european de bune practici. În plus, primul câștigător din fiecare categorie va primi și un premiu de 2.000 de EURO.

Empowering a Generation

9 din 10 locuri de muncă vor necesita în curând abilități digitale, conform raportului  “The Digital Skills Gap in Europe” al Comisiei Europene din 2017. În fiecare zi, lumea noastră oferă din ce în ce mai multe provocări digitale tuturor operatorilor economici și societăților  europene. Din acest motiv, este important ca tinerii să fie pregătiți să îmbrățișeze viitorul digital.

Scopul Meet and Code este de a contribui la o lume în care fiecare tânăr european are abilitățile digitale necesare pentru a-și modela propriul viitor. Inițiativa a fost co-creată de către compania SAP și Haus des Stiftens gGmbH din München, care coordonează procesul de acordare a granturilor, împreună cu partenerii din cadrul rețelei TechSoup Europe. Meet and Code sprijină inițiativa Comisiei Europene, Europe Code Week, și este aliniată la Obiectivele pentru Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite.

Inițiativa Meet and Code 2019 sprijină evenimente de tehnologie și programare în următoarele 25 de țări: România, Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Anglia, Franța, Germania, Ungaria, Irlanda, Italia, Kazahstan, Macedonia, Polonia, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Elveția, Ucraina, Belgia, Olanda și Portugalia.

Despre Asociația Techsoup

Din 2010, Asociația Techsoup creează și oferă resurse IT și experiențe de învățare a tehnologiei pentru organizații nonprofit, tineri și profesori. Asociația Techsoup este câștigătoare a premiului Digital Skills for Education din cadrul European Digital Skills Awards în 2017, competiție organizată de Comisia Europeană.

Mai multe despre misiunea organizației și proiectele Asociației Techsoup pe www.asociatiatechsoup.ro