Manager PepsiCo: Inteligenta artificiala a inceput sa isi gasească tot mai mult loc in strategiile de marketing

Inteligenţa artificială a început să îşi găsească tot mai mult loc în strategiile de marketing ale brandurilor, în contextul în care content marketingul este o tendinţă, atât la nivel local, cât şi la nivel regional, iar consumatorii sunt mai interesaţi să urmărească un clip video de la evenimente live decât să citească, a declarat, pentru News.ro, Adriana Nestoriuc, Marketing Activation Manager Beverages, PepsiCo România.

Nestoriuc a subliniat că lumea marketingului s-a schimbat foarte mult odată cu evoluţia tehnologiei digitale, iar o mare parte din bugetul de marketing este investit în digital.

”Canalele de social media permit brandurilor să se conecteze cu milioane de clienţi la nivel mondial, iar conţinutul video este unul dintre cele mai eficiente instrumente în prezent. Consumatorii sunt mai interesaţi să urmărească un clip video de la evenimente live decât să citească, iar marketingul video va continua să ia amploare în viitor. Content marketingul este o tendinţă, atât la nivel local, cât şi la nivel regional, şi are un rol important în a menţine consumatorii aproape de brand, oferind în acelaşi timp informaţii relevante. Nu în ultimul rând, inteligenţa artificială a început să îşi găsească tot mai mult loc în strategiile de marketing ale brandurilor”, a spus Nestoriuc.

Ea a mai spus că şi PepsiCo foloseşte inteligenţa artificială (AI) în dezvoltarea de produse, vânzări şi marketing. „Ada” este AI-ul intern al companiei, care combină intuiţia umană cu algoritmi pentru a stimula inovaţia şi ajută la luarea deciziilor în ceea ce priveşte proiectarea, cercetarea şi preţul produsului.

“„Pep Worx” este o platformă de date şi analize bazate pe cloud pe care PepsiCo o foloseşte pentru a face recomandări magazinelor de retail partenere cu privire la amplasarea produselor şi ce promoţii ar fi cele mai potrivite şi profitabile”, a mai spus ea.

O evoluţie mai accelerată a realităţii virtuale

Pentru anul viitor, ea vede o evoluţie mai accelerată a realităţii virtuale şi a celei augumentate, în contextul în care brandurile vor apela tot mai des la aceste tehnologii pentru a îmbunătăţi experienţa clienţilor. În plus, va exista concentrare tot mai mare pe Mobile Marketing, dar şi pe publicitatea programată.

În prima jumătate de an, divizia de băuturi a PepsiCo a înregistrat o evoluţie foarte bună, continuând un trend început în urmă cu cinci ani. Astfel, afacerile au crescut constant, pe fondul unui context economic pozitiv, iar compania aşteaptă ca această tendinţă să se menţină pe parcursul întregului an. Referitor la modul în care 2019 se diferenţiază de anii precedenţi, Nestoriuc a observat o accentuare a unor tendinţe conturate anterior.

”Astfel, consumatorii se orientează tot mai mult către un stil de viaţă sănătos, inclusiv prin reducerea consumului de sare, zahăr şi grăsimi, iar acest lucru se reflectă şi în oferta de băuturi a PepsiCo. Tot ca urmare a tendinţei căţre un stil de viaţă echilibrat, în ceea ce priveşte sistemul de amblare, sunt preferate recipientele de maximum 500 ml, care le permit consumatorilor să-şi porţioneze mai bine consumul”, a spus ea.

Tinerii, conectaţi permanent la mediul online

Managerul a subliniat că o altă tendinţă clară este digitalizarea, iar lumea de astăzi este tot mai digitalizată, în timp ce tinerii din noua generaţie sunt conectaţi permanent la mediul online.

”Brandurile trebuie să îşi adapteze strategiile astfel încât să vină cât mai aproape de consumatori în mediile unde aceştia îşi petrec cât mai mult timp. Noi vom continua să diversificăm şi să adaptăm portofoliul de băuturi pentru a veni în întâmpinarea nevoilor în continuă schimbare a consumatorilor. De asemenea, oferind un portofoliu mai vast de produse, vom putea ajunge la comunităţi şi consumatori mai puţin valorificate”, a mai spus managerul.

Ea a subliniat că, atât în România, cât şi în Bulgaria, compania a înregistrat în ultimii ani o creştere accelerată şi doreşte să menţină această evoluţie în perioada următoare. Astfel, ambele ţări au dovedit în timp un potenţial susţinut de consum, iar Republica Moldova, deşi are un ritm de creştere al economiei şi al consumului moderat, vine puternic din spate.

”În ceea ce priveşte preferinţele consumatorilor, atât în România, cât şi la nivel european asistăm la o schimbare în direcţia produselor cu conţinut caloric redus, care permit un control mai bun al alimentaţiei. Ne focusăm eforturile în această direcţie şi mizăm mai mult pe băuturile fără zahăr adăugat şi de tip ice tea”, a mai spus managerul.

Taxa pe zahăr, impact negativ în economie

Adriana Nestoriuc atrage atenţia că taxa pe zahăr va avea un impact negativ în economie, afectând semnificativ industria băuturilor răcoritoare, industriile conexe şi în mod direct pe consumatori.

”Împărtăşim poziţia Asociaţiei Naţionale a Băuturilor Răcoritoare potrivit căreia taxa suplimentară pentru băuturile răcoritoare cu conţinut de zahăr este discriminatorie. Susţinem un stil de viaţă sănătos şi încurajăm iniţiativele în acest sens, însă taxarea suplimentară nu este o soluţie, aşa cum arată şi studiile de specialitate, bazate pe experienţa altor state. Suntem conştienţi şi ne asumăm faptul că avem o responsabilitate, tocmai de aceea PepsiCo are o serie de iniţiative în direcţia dezvoltării unor produse şi băuturi mai sănătoase”, a declarat ea.

Managerul a subliniat că, până în 2025, cel puţin două treimi din băuturile PepsiCo vor conţine cel mult 100 de calorii/340 de grame, reprezentând zahărul adăugat. În plus, compania se va concentra pe vânzarea de produse cu puţine sau zero calorii. În ceea ce priveşte aşteptările pentru 2020, Nestoriuc estimează continuarea creşterii înregistrate în ultimii ani.

”Vom continua extinderea spaţiilor de depozitare, atât în România, cât şi în celelalte ţări din regiunea Balcanilor de Est şi vom investi în linii de producţie şi facilităţi noi pentru îmbunătăţirea capacităţii de producţie din fabricile pe care le deţinem. În plus, PepsiCo se va concentra pe dezvoltarea de noi produse oferind un portofoliu mai diversificat”, a spus ea.

Piaţa băuturilor răcoritoare va depăşi 6 miliarde de lei, anul acesta, iar profitul net al jucătorilor din piaţă va trece de 844 milioane lei, un nivel de aproape trei ori mai mare faţă de acum cinci ani, conform estimărilor KeysFin.

sursa: news.ro