Librarie online: Vanzarile de carti pentru copii au crescut cu aproape 50% in aceasta vara

Librăria online Libris.ro a anunţat, miercuri, că a înregistrat o creştere de aproape 50% în rândul cărţilor pentru copii comandate în perioada 15 mai – 15 august, faţă de perioada similară a anului trecut, iar cele mai comandate au fost ”Harry Potter şi piatra filozofală”, „Animale vorbitoare” şi ”Erus şi Valea Răbdării”, se arată într-un comunicat.

”Aceeaşi tendinţă s-a înregistrat şi în rândul bibliotecilor şcolare, semn că interesul pentru cărţi este într-o continuă creştere”, precizează reprezentanţii companiei.

Cele mai multe titluri comandate de către părinţi pentru copii sugerează dorinţa de a explora a acestora, indiferent de vârstă. Astfel, cei mai mici cititori au făcut cunoştinţă cu Animale vorbitoare, preşcolarii au preferat aventurile celebrului Erus, în timp ce Harry Potter rămâne în top printre pre-adolescenţi şi nu numai.

”Ne bucurăm să vedem o creştere semnificativă în rândul comenzilor de carte pentru copii, dar şi o variaţie tot mai mare de titluri care ajung la cei mici. Atât părinţii, cât şi copiii sunt interesaţi de cele mai noi apariţii editoriale, urmăresc seriile consacrate, dar, în acelaşi timp, manifestă un interes special şi pentru cărţi care îi ajută să exploreze lumea şi să înveţe mai multe lucuri practice”, a declarat Laura Ţeposu, fondator şi director general Libris.ro.

De asemenea, topul titlurilor comandate de copii diferă semnificativ de cel comandat de bibliotecile şcolare. Acestea se intersectează destul de rar, deşi şi în rândul bibliotecilor se observă o tendinţă de a-şi completa oferta de cărţi educaţionale cu titluri care mai degrabă explorează zona de soft skills a micilor cititori – cooperare, spirit de echipă, repectarea limitelor etc.

”La cele mai mici categorii de vârstă este încă evidentă tendinţa către stilul de educaţie Montessori, în timp ce la vârsta şcolară nu lipsesc titlurile clasice, din programa şcolară. Totuşi, remarcăm o diversificare continuă a portofoliului bibliotecilor. De altfel, prin demersurile făcute în cadrul campaniei noastre de promovare a cititului ca formă de respect pntru sine – #RespectYourself, am observat ca diversificarea ofertei de titluri din biblioteci este o metodă foarte eficientă de a atrage elevii spre lectură”, a mai adăugat Laura Ţeposu.

Bucureştiul conduce în topul comenzilor de carte, în timp ce, la nivel naţional centrul şi vestul ţării se află în top. Astfel, cele mai multe titluri au fost comandate din Cluj, Braşov, Timiş şi Iaşi. La polul opus, cele mai puţine comenzi au venit din Călăraşi, Ialomiţa, Covasna, Olt şi Harghita.

Cele mai comandate cărţi la categoria 3-5 ani au fost: ”Animale vorbitoare – 60 de sunete de animale”, ”Pettson pleacă în excursie cu cortul”, de Sven Nordqvist, ”Pictăm cu apa: Dinozauri”, ”Tărăboi în grădina de zarzavaturi”, de Sven Nordqvist, şi ”Mami şi tati se poartă ciudat”, de Ioana Chicet-Macoveiciuc.

Cele preferate de biblioteci au fost: ”Primul meu abecedar. Montessori. 3-6 ani”, ”Larousse. Enciclopedia celor mici – De ce?”, ”3.150 de activităţi Montessori pentru acasă”, de Sylvie D’esclaibes, Noemie D’esclaibes, ”55 de poveşti de bună purtare” şi  ”Cutie Abecedarul celor foarte mici român-englez”.

Cele mai comandate cărţi la categoria 5-7 ani au fost: ”Erus şi Valea Răbdării”, de Alec Blenche, ”Edison. Misterul comorii dispărute”, de Torben Kuhlmann, ”Erus şi Valea generozităţii”, de Alec Blenche, ”Erus şi Valea Iubirii”, de Alec Blenche şi ”Lindbergh. Povestea unui şoricel zburător”, de Torben Kuhlmann.

Cele  preferate de biblioteci au fost: ”Marele atlas ilustrat pentru copii preşcolari şi şcolari”, ”Povestiri despre prietenii mei”, de Silvia Kerim, ”Cartea cu Apolodor”, de Gellu Naum, „55 de poveşti de bună purtare” şi ”A doua carte cu Apolodor”, de Gellu Naum.

Topul cele mai comandate cărţi la categoria 7-10 ani au fost ”Atlasul lumii pentru copii – National Geographic Kids”, ”365 de întrebări şi răspunsuri pentru a înţelege lumea”, de Joan Sole, ”Pinguinul care voia să afle mai multe”, de Jill Tomlinson, ”George şi cheia secretă a universului”, de Lucy şi Stephen Hawking şi ”Pippi Şoseţica”, de Astrid Lindgren.

Cele preferate de biblioteci la această categorie au fost: ”Dumbrava minunată”, a lui Mihail Sadoveanu, ”Legendele Olimpului”, de Alexandru Mitru, ”Cartea cu jucării”, de Tudor Arghezi, ”Povestiri istorice vol.1”, de Dumitru Almaş şi ”Recreaţia mare”, de Mircea Sântimbreanu.

Topul celor mai comandate cărţi la categoria celor de peste 10 ani este condus de ”Harry Potter şi piatra filozofală”, de J.K. Rowling, ”Cum funcţionează corpul tău”, de Judy Hindley, ”Pisicile Războinice. Vol.15: Exilul”, de Erin Hunter, ”Tabăra”, de Louis Sachar şi ”Minunea”, de R.J. Palacio.

Cele preferate de biblioteci au fost: „Baltagul”, de Mihail Sadoveanu, ”Moromeţii (2 volume)”, de Marin Preda, ”Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creangă, ”Domnul Trandafir şi alte povestiri”, de Mihail Sadoveanu şi ”Black Beauty”, de Anna Sewell.

Libris.ro este o afacere 100% românească şi, în 10 ani de la înfiinţare, librăria online a expediat 2,3 milioane de comenzi către 1,2 milioane de români din întreaga lume. Compania vinde peste 160.000 de titluri de carte, alături de jocuri pentru copii, board games, muzica, filme şi cadouri.

Din martie 2018, Libris.ro a demarat campania #RespectYourself – Oferă-ţi timp pentru lectură, proiect prin care îşi propune să prezinte lectura din perspectiva unei activităţi care înseamnă respect faţă de sine, preocupare pentru autocunoaştere şi dezvoltare.

sursa: news.ro