Ce inseamna Generatia Tech la Piatra Neamt

Lansarea programului Generația Tech Piatra Neamț dezvoltat de către Digital Nation a avut loc marți, la Rubik Hub, într-o atmosferă energică, în spiritul mișcării digitale care se ia amploare în județ. Evenimentul de deschidere i-a adus laolaltă pe cei care susțin dezvoltarea programului pe plan local: reprezentanți ai autorităților locale, antreprenori care fac performanță în Neamț si tineri care s-au înscris la specializările online și voluntari care susțin organizația pe plan local.

Peste 500 tineri nemțeni au răspuns apelului comunității Digital Nation și au aplicat la programele de formare online, care îi pregătesc în competențe digitale. Specializările Generația Tech sunt deschise gratuit tinerilor de 15-24 ani care doresc să dobândească cunoștințe digitale aplicate, în domenii căutate de angajatorii din țară. Programul este realizat de către organizația Digital Nation, cu susținere din partea Google.org și cu sprijinul Ministerului Educației Naționale.

Piatra Neamț a fost ales ca oraș participant în primul an al programului Generația Tech, în urma analizei potentialului de digitalizare si a deschiderii mediilor private și publice la un proces de modernizare prin tehnologie. Digital Nation dezvoltă programele care îi specializează gratuit pe cei tineri în domeniile digitale la mare căutare în rândul mediului privat local. “Programul nostru creează un impact direct asupra dezvoltării comunităţii locale şi a mediului de afaceri pentru ca cei tineri să se poată alătura la final de program business-urilor antreprenorilor locali sau să îşi înființeze propriile startupuri, producând astfel valoare direct la ei acasă şi completând astfel ecosistemul de dezvoltare la nivel regional”, a declarat Paul Apostol fondator Digital Nation.

Specializările Generația Tech din primul an sunt Digital Skills, specializare ce îi pregătește pe tineri pentru lucrul cu documentele și suitele cloud digitale și Learn to Code, care îi introduce în programarea aplicațiilor web și mobile. Fiecare specializare durează 12 luni și are un format de învățare aplicată online, pe platforme digitale, sub îndrumarea mentorilor din București, Cluj, Timișoara.

Programele includ și o componentă de interacțiune fizică, meetups, ședințe de lucru și întâlniri sociale, organizate lunar în oraș pentru membrii comunității. Dincolo de spațiile consacrate și populare din oraș, cum este Rubik Hub, punct de meetup al întâlnirilor de program, comunitatea dezvoltă și un hub tech local, în vederea susținerii mișcării de digitalizare.

Programul Generația Tech este organizat în Piatra Neamț, Alba Iulia și Oradea în 2019/2020, organizatorii sperând să aducă tot mai multe orașe participante în anii următori.