Ioana, un nou serviciu 24/7 dedicat clientilor E.ON Energie Romania

  • Asistentul virtual răspunde la numerele de telefon: 0800.800.366 şi 0800.800.900, apelurile fiind gratuite;
  •  Clienţii E.ON pot obţine simplu şi rapid informaţii despre factură şi pot transmite indexul contorului de gaz/electricitate fără a fi nevoie de interacţiunea cu un agent;
Ţi s-a întâmplat vreodată să îţi rătăceşti factura de gaz sau electricitate şi să nu ştii cât ai de plătit? Sau poate că ai plătit deja factura, dar ai nevoie de o confirmare urgentă a plăţii? Ori poate vrei să transmiţi rapid indexul contorului, ca să nu ratezi perioada în care eşti programat pentru această operaţiune? Nu fi îngrijorat, avem la îndemână o nouă soluţie, simplă şi eficientă, care te scoate imediat din încurcătură şi te ajută să economiseşti timp.

Ioana este asistentul virtual al E.ON Energie România care răspunde imediat, indiferent de ora la care ai apelat-o, în fiecare zi a săptămânii, înclusiv sâmbăta şi duminica şi îţi pune la dispoziţie informaţii legate de soldul tău la factura de gaz/ electricitate şi îţi confirmă plăţile făcute. Mai mult, dacă ai optat pentru autocitire, asistentul virtual comercial te ajută şi preia datele legate de indexul contorului de gaz sau electricitate.

Noua soluţie de self service a rezultat din strădania companiei de a veni în întâmpinarea nevoilor clienţilor care doresc să beneficieze de soluţii simple şi facile, oferindu-le astfel experienţe utile şi plăcute.

Ioana poate fi sunată gratuit la numerele de telefon: 0800.800.366 şi 0800.800.900, dar pentru ca ea să te poată ajuta trebuie să îi spui codul de încasare pe care îl găseşti în orice factură la secţiunea: Date client. Asistentul virtual poate prelua simultan peste 100 de apeluri telefonice şi astfel nu va fi nevoie să aştepţi pentru a intra în contact cu un alt operator.

În cazul în care doreşti informaţii de altă natură decât info sold, confirmare plăţi şi transmitere autocitire, există opţiunea ca apelul să fie preluat de către agenţii Centrului de Servicii Clienţi E.ON, de luni până vineri.

Asistentul virtual dedicat clienţilor E.ON Energie România face parte din strategia companiei de diversificare a serviciilor de informare a clienţilor şi este funcţional de la finele lunii mai. Soluţia a venit din dorinţa companiei de diversificare a canalelor de comunicare puse la dispoziţia clienţilor, unul dintre cele mai utilizate fiind E.ON Myline. Platforma oferă o serie de facilităţi clienţilor: de la  notificări privind emiterea facturii, previze, autocitire, plăţi; detalii privind factura şi istoricul plăţilor; factura în format electronic, până la transmiterea autocitirii pentru cei care au activat aceste servicii, vizualizarea şi modificarea convenţiei de consum,etc.

Pentru E.ON Energie, digitalizarea şi inovarea în general sunt răspunsurile clare şi obligatorii pentru viitor. Digitalizare înseamnă servicii care aduc simplitate, economie de timp, mobilitate, deschidere, uşurinţă si claritate în relaţia noastră cu cei peste 3 milioane de clienţi.