În Zlatna se contruiește un centru pentru creșterea calității vieții vârstnicilor

Fosta clădire a Primăriei Zlatna va deveni centru de zi pentru îngrijire bătrâni și unitate de îngrijire a vârstnicilor la domiciliu. Finanțarea se face cu fonduri europene în valoare de 2,8 milioane de lei.

 ”Investițiile în domeniul social în orașele mici și cu resurse limitate sunt mai mult decât necesare. Administrația publică din Zlatna utilizează eficient această pârghie a parteneriatului și noi conlucrăm deja pe un proiect de infrastructură medicală. Creșterea calității serviciilor sociale, a implicării în activități de zi și a îngrijirii la domiciliu trebuie să ducă la creșterea calității vieții vârstnicilor. Vrem să asigurăm seniorilor noștri o viață cât mai puțin stresantă, pentru a dovedi că suntem aproape de nevoile lor și astfel le și mulțumim oarecum pentru contribuția lor de-a lungul timpului la dezvoltarea întregii noastre societăți”, a declarat  Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba.

Derularea investiției va presupune realizarea lucrărilor de reabilitare a clădirii fostei primării, în sensul refacerii tuturor branșamentelor la utilitățile edilitare stradale, precum și a instalațiilor interioare, inclusiv a încălzirii centrale. Pentru noua funcțiune se vor utiliza resurse de energie regenerabilă, prin montarea unui sistem de panouri fotovoltaice și a unui sistem de panouri solare, corelate cu implementarea unui sistem de management energetic al clădirii. Se vor face lucrări de reabilitare termică a anvelopei, a sistemului de încălzire și furnizare a apei calde de consum, se vor schimba instalațiile electrice și se vor reface împrejmuirile, dar și alte amenajări în incintă, inclusiv mutarea accesului principal.

Clădirea reabilitată va avea o zonă medicală: cu un cabinet medical, o sală recuperare și un cabinet de consiliere (psihologic), dar și o zonă de recreere cu bibliotecă, sală de lectură și o sală multifuncțională. La acestea se adaugă o zonă de servit masa și spații anexe. În cadrul centrului de zi, vor fi prestate o serie de servicii specifice precum: consiliere psihosocială și informare, consiliere juridică, terapii de recuperare și relaxare, organizare și implicare în activități comunitare și culturale, asistență și suport pentru familia persoanei vârstnice.

În ceea ce privește unitatea de îngrijire la domiciliu, se are în vedere prestarea următoarelor tipuri de servicii: ajutor pentru realizarea activităților de bază ale vieții zilnice, consiliere familială, integrare socială și participare, informare, evaluare, îngrijire personală, terapii de recuperare, îngrijiri medicale, activități de adaptare la mediul ambiant.

”Avem deja patru contracte de finanțare pe această axă, a căror valoare totală cumulată depășește 11 milioane lei și sperăm să atragem și mai multe resurse nerambursabile pentru îmbunătățirea calității vieții vârstnicilor noștri. Aceste aspecte dovedesc interesul edililor în atragerea de fonduri europene pentru binele comunității. Starea de sănătate a populației în fostele orașe monoindustriale, cum este și Zlatna, nu este una foarte bună, iar investițiile în domeniul social sunt mai mult decât necesare. Pentru această perioadă, sunt contractate atât investiții la reabilitarea Spitalului cât și, de acum, în dezvoltarea facilităților de zi pentru vârstnici. Reprezentanții administrației publice locale, a căror atribuție este și de a monitoriza direct și de a susține creșterea calității serviciilor sociale, sunt interesați de creșterea calității vieții vârstnicilor”, a precizat, după evenimentul de semnare a acestui contract de finanțare, domnul Simion Crețu, Director general ADR Centru.