Hakerii vor banii: phishing-ul financiar reprezinta peste 50% dintre toate atacurile de acest tip

0
116
În 2017, cota phishing-ului financiar a crescut de la 47,5% la aproape 54% din totalul atacurilor electronice, un rezultat record, conform statisticilor Kaspersky Lab.

Numărul de utilizatori afectați de troieni bancari a ajuns de la 1.088.900 în 2016 la 767.072 în 2017, ceea ce reprezintă o scădere de 30%, iar 19% dintre utilizatorii atacați de malware bancar au fost utilizatori corporate.

Mai mult de 1 din 4 încercări de a încărca o pagină de phishing avea legătură cu sistemul bancar, 16% au vizat sistemele de plată și 11% magazine online, în creștere ușoară față de 2016.

Atacurile de phishing financiar sunt mesaje frauduloase care includ link-uri extrem de convingătoare, dar false, către site-uri care par să fie legitime. Scopul atacurilor este să obțină datele personale ale utilizatorilor, pentru conturile bancare și de credit ale acestora, precum și pentru conturile de online banking sau transfer de bani. 53% dintre atacurile de phishing iau această formă, ceea ce înseamnă că peste 1 din 2 atacuri au ca scop sustragerea banilor unei victime.

În 2017, cota tuturor tipurilor de atacuri de phishing financiar – atacuri asupra băncilor, sistemelor de plată și magazinelor online – a crescut cu 1,2, 4,3 și respectiv 0,8 puncte procentuale. Cele trei categorii au reprezentat, pentru prima oară, cel mai des detectate tipuri de atacuri de phishing.

Mai mult, atacurile care țin de categoria portaluri de Internet la nivel global – ceea ce include motoarele globale de căutare, rețelele de socializare etc. – au ajuns de pe locul al doilea în 2016, pe locul al patrulea în 2017, ceea ce reprezintă o scădere a cotei de peste 13%. „Acest lucru ne arată că infractorii cibernetici au manifestat mai puțin interes în fraudarea acestor tipuri de conturi și că preferă acum să acceseze banii direct”, explică un comunicat al companiei de securitate cibernetică.

Datele mai arată că riscul la care sunt supuși utilizatorii de dispozitive Mac este în creștere. Contrar opiniei generale referitoare la nivelul de siguranță oferit de dispozitivele Mac, 31,38% dintre atacurile de phishing din 2016 asupra utilizatorilor acestei platforme s-au axat pe sustragerea informațiilor financiare. Cifrele au crescut în 2017, ajungând la o cotă de 55,6%.
Utilizatorii care s-au confruntat cel mai des cu malware-ul bancar provin din Germania, Rusia, China, India, Vietnam, Brazilia și Statele Unite.

Zbot este în continuare cea mai răspândită familie de malware bancar (afectând aproape 33% dintre utilizatorii atacați), pe locul doi aflându-se familia Gozi (27,8%).

În 2017, numărul utilizatorilor care s-au confruntat cu malware bancar pentru Android a scăzut cu aproximativ 15%, ajungând la 259.828 în întreaga lume. Rusia, Australia și Turkmenistan sunt țările cu cel mai mare procent de utilizatori afectați de atacuri cu malware bancar pe dispozitivele Android.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here