Gara de Nord va fi modernizata pana la inceperea Campionatului European de Fotbal

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc  aflat într-o vizită pe şantierele din judeţul Arad s-a referit la lucrările de modernizare a Gării de Nord din București şi a precizat că acestea vor fi executate înainte de începerea Campionatului European de Fotbal din 2020, iar ulterior obiectivul va fi supus unor lucrări mai ample.

„Gara de Nord intră în reabilitare, sunt sume alocate, mai ales că în cursul anului viitor va fi şi Campionatul European de Fotbal Euro 2020”, a spus Ministrul Transporturilor.

„Modernizarea va fi una de amploare, dar cu siguranţă în prima parte vom face o modernizare care să se finalizeze până la începerea campionatului. Acolo trebuie regândit totul, un concept nou”, a mai declarat Ministrul Răzvan Cuc.

Sursa: comunicat de presa