Doar 14% dintre companii au un sistem de smart metering pe echipamentele principale

0
677
Conform studiului „Eficiența energetică în companiile din România”, realizat de EnergyPal cu suportul Valoria, în România, 69% dintre companii spun clar că nu au implementat un sistem de contorizare inteligentă a echipamentelor principale, 17% nu știu, și numai 14% au făcut pasul acesta spre eficiența energetică. Această situație este prezentă în 46% dintre companiile respondente din construcții și imobiliare, 77% din alimentație și agricultură, 64% din producție industrială, 70% din utilități și energie și 66% din transporturi.
Studiul Eficiența energetică în companiile din România 2018 are la bază intenția noastră de a dezvălui imaginea la zi cu privire la modul în care sunt reflectate atât cadrul legislativ, cât și obiectivele de preformanță ale firmelor în acest demers. Dincolo de datele și graficele pe care le conține, studiul indică un nivel relativ scăzut și de conștientizare a rolului pe care măsurile de eficiență energetică le are în funcționarea sustenabilă a companiei. Vom continua să facem acest studiu, de la actuala variantă de proiect pilot, la o variantă mai elaborată, pentru a da și mai multă plus-valoare prin conținutul acestuia”, spune Lucian Anghel, Fondator și CEO, EnergyPal România.
Cele mai multe companii dintre cele respondente (62%) spun că eficiența energetică înseamnă raportul dintre rezultatul constând în performanță, servicii, bunuri sau energie și energia folosită în acest scop. Pe de altă parte numai 14% identifică acest concept cu capactatea de a efectua o acțiune cu un consum minim de energie.
Nivelul actual de monitorizare a consumurilor
În 55% dintre companii nivelul actual de monitorizare a consumurilor în companie este realizat doar printr-un contor general pe utilități, 34% au contorizări interne detaliate cu citire manuală. Numai 17% au și contorizări interne detaliate cu citire automată, iar 7% au date de consum exportabile în Excel. Numai în 7% dintre companii găsim un consum de energie integrat cu monitorizarea producției.
Politica de reducere a pierderilor de energie
Este oarecum îmbucurător că 66% dintre companiile respondente spun că au o politică de reducere a pierderilor de energie în cadrul companiei. La nivel de industrii, o astfel de politică au 41% dintre companiile de servicii profesionale, 46% din serviciile financiare, dar 66% din producție industrială.
Politica de eficientizare a costurilor cu utilitățile
Nu mai puțin de 7 din 10 companii, dintre cele respondente, spun că au o politică de eficientizare a costurilor cu utilitățile. La nivel de industrii cea mai bună situație este în sectorul de producție industrială (67%), urmată de industria de construcții/imobiliare (64%) și industria de utilități/energie (58%).
Alocarea rolului de Manager Energetic
Dacă 38% dintre companiile respondente spun că au o persoană responsabilă din cadrul companiei care se ocupă de planul de eficientizare energetică (manager energetic), cele mai puține companii cu un astfel de rol sunt din transporturi (17%), urmate de cele din producție industrială (22%) și alimentație/agricultură (26%).
Program de eficientizare enegetică
Numai 3 din 10 companii spun că au investit într-un program de eficientizare energetică. La nivel de industrii, cele mai puține companii cu astfel de investiții sunt din construcții/imobiliare (20%), urmate de cele din alimentație/agricultură (29%) și din servicii profesionale (32%).
Din păcate 31% dintre companiile din producție industrială nu cunosc obligațiile care revin agenților economici conform Legii 121/2014 privind eficiența energetică, iar procentul urcă la 50% în cazul celor din construcții/imobiliare.
De cele mai multe ori acțiunile de facility management se intersectează cu cele de îmbunătățire a eficienței energetice a clădirilor. Clădirile au nevoie de ambele seturi de servicii, integrate într-un program coerent de operare. Astfel de pot obține beneficii suplimentare legate de fiabilitate și sustenabilitate, dar și o experiență se utilizare superioară pentru beneficiarii finali. La edițiile viitoare ale studiului ne vom concentra și pe sinergia pe care o produce integrarea celor două tipuri de servicii și modalitățile specifice prin care companiile care au această strategie au beneficii suplimentare, spune Alexandru Theodor Miculaș, Head of Facility Management Services, FMS România, co-autor al studiului.
Eficiența energetică se referă la modalităţile prin care companiile pot obţine acelaşi beneficiu (lumină, încălzire, mişcare) folosind mai puţină energie.

Studiul EnergyPal sondează percepțiile directorilor executivi și managerilor cu privire la obstacolele și beneficiile eficientizării energetice în companiile din România. Chestionarul, la care s-au primit 175 de răspunsuri, a fost aplicat în perioada 10 februarie 2018 – 30 martie 2018. Media lunară de consum utilizat a companiilor respondente este următoarea: 21% la nivel de 100 euro – 1000 euro, alte 21% se încadrează în intervalul 10,000 euro – 25,000 euro, iar 41% depășesc nivelul de 25,000 euro. 41% dintre respondenți provin din companii cu cifra de afaceri mai mare de 100 de milioane EUR, 14% din companii cu cifră de afaceri între 50-100 milioane EUR, 7% din companii cu cifră de afaceri între 10-50 milioane EUR, 21% cu cifra de afaceri între 2-10 milioane EUR și 17% sub 2 milion de EUR cifră de afaceri. 27% dintre respondenți au funcția de CEO / Președinte / Director General, 7% au funcția de Vicepreședinte / Director Executiv, 19% sunt Directori Administrativi și 17% Directori Tehnici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here