De vorba cu Lucian Dragan, CEO Lucian Caffe, despre scurta istorie de succes a industriei de vending din Romania

0
319

Pentru Lucian Dragan, aventura pe cont propriu in industruia de vending a inceput in 2002, cand, anticipand cererea mare de “cafea buna la minut” de la noi din tara, a fondat Lucian Caffe, unul dintre cei mai mari distribuitori de aparate de vending din Romania, la ora actuala.

“Dupa ce am lucrat intr-o firma care dezvoltase conceptul de vending, dar cu aparate mici, cum folosim acum acasa, mi-am dat seama, familiarizat fiind cu ce se intampla in Occident, ca fenomenul va lua o foarte mare amploare si la noi in tara. Asta se intampla in 2002. Am inceput cu acelasi sistem de aparate mici si, usor-usor, am trecut la automatele pe care le folosim in momentul acesta ca sistem de vending. Eu intotdeauna m-am orientat catre viitor, stiind foarte bine ce se intampla afara. Ma gandeam tot timpul cum vor fi lucrurile peste, sa zicem, cinci ani. Asta fac si acum.”, spune Lucian Dragan, CEO Lucian Caffe.

La inceputul anilor 2000, la noi in tara, piata de “automate” era destul de permisiva si foarte promitatoare, atat din punct de vedere legislativ, dar mai ales din punct de vedere al cererii de piata. Era perioada in care se dezvoltau companiile locale si incepea “invazia” multinationalelor. Traficul rutier exploda in marile orase, timpul era prea scurt pentru miile de tineri angajati care nu mai apucau sa-si bea cafeaua la micul dejun, acasa. Incepea Romania pe fastforward: “Totul era nou, oamenii erau la inceput, se minunau ca pot apasa pe un buton si din cafea boabe sa aiba produsul in pahar fara sa mai faca nimic altceva. Eram veniti dupa perioada in care lipsea cafeaua sau o preparam la ibric, procesul fiind unul destul de lung. Si, atunci, oamenii se bucurau ca aveau cafeaua in maximum 60 de secunde. In acel moment nu existau foarte multe hopuri, legislativ nu era nimic reglementat. Putem sa ziceam ca nici in mometul asta nu exista o reglementare clara a sistemului de vending. Nu avem obligatia de a emite bonuri fiscale, fiind singura industrie din tara noastra – si nu numai – care are aceasta facilitate”, completeaza Lucian Dragan.

Intre timp, ne-am dat cu totii seama ca industria de vending nu se rezuma doar la bauturi calde sau reci in drumul nostru catre birou, ci este mult mai complexa, raportata la nevoile fiecaruia: “Cand vorbim de industria de vending ne referim la automate de pracare, la tot ceea ce inseamna vanzare fara resursa umana. In Romania, doar 70% din toata industria in care activam mai inseamna acum bauturi calde/reci, in ultimii cinici ani, dupa cum s-a vazut, dezvoltandu-se automatele de plata la parcari, se pot vinde produse farmacetutice si multe alte lucruri. Plaja s-a marit foarte mult, industria a devenit foarte diversificata. Chiar avem parteneri care dezvolta vanzarea de carti prin vending machines. Urmeaza vanzarea de reviste, carti sau flori, pentru ca se incearca tot mai mult automatizarea vanzarilor. Incusiv a serviciilor”, explica Lucian Dragan.

Lucian Caffe este distribuitor exclusiv in Romania al Jacobs Douwe Egberts

Dupa ce industria locala de vending a trecut de pionierat, destul de repede, consumatorii au inceput sa pretuiasca mai mult ce este in pahar, ce produs consuma, mai mult decat ce le este facil. De aceea, Lucian Caffe aduce pentru clientii sai unul dintre cele mai bune brand-uri de cafea la nivel mondial: Jacobs Douwe Egberts (numarul 1 pe piata de retail de la noi).

“Acum, automatul de cafea este perceput dupa brandul de cafea care este continut in interior, nu dupa brand-ul de pulbere de lapte sau pulbere de ciocolata. Exista automate si cu cafea solubila, care este tot o cafea naturala. Dar, in ultimii trei ani, a inceput ca trendul sa se schimbe, cafeaua boabe fiind cea mai preferata, pentru ca romanul o percepe mult mai naturala. De aceea, ne propunem sa acoperim toata piata de vending pe segmentul nostru, la nivel national, cu brand-ul Jacobs Douwe Egberts prin subdistribuitori la nivelul fiecarui judet, dar si prin distributie proprie. In momentul acesta, operam direct in sase-sapte judete si in alte zece judete prin subdistribuitori. Proiectul principal este sa avem opertori in fiecare judet. Avem peste o mie de clienti pe care ii operam in mod direct si vindem peste zece mililoane de cupe de bauturi calde anual. Ca obiectiv pentru acest an, ne propunem sa ajungem undeva la 13-15 milioane”, adauga Lucian Dragan, un pasionat al cafelei bune, preparata rapid, nu inainte de a ne recomanda sa urmarim cronologia unui brand care a facut istorie: Jacobs Douwe Egberts.

https://www.youtube.com/watch?v=B3nGP43oHtk&feature=youtu.be

Smart vending Solutions este Partener Coffee Break al Dezbaterii Smart City 2018-2020, care  va avea loc pe 6-17 Mai 2018, Sala Kadisha Conference Room, Phoenicia Grand Hotel Bucuresti, Bulevardul Aerogării 87. Afla cum poti participa: https://smartcity.concordcom.ro/acasa/detalii-eveniment-16-17-mai-2018-bucuresti/

 Autor: Natalia Bercaru

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here