De astazi incepe o noua editie a Saptamanii Europene a Mobilitatii

În perioada 16-22 septembrie 2019 în mai multe oraşe se va desfășoara o nouă ediţie a evenimentului „SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A MOBILITĂȚII” (European Mobility Week) – a XVIII-a la nivel european, cu deviza „WALK WITH US!” (Mergi cu noi!).

În cadrul campaniei SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A MOBILITĂȚII , data de 22 septembrie se doreşte să fie stabilită ca Ziua fără mașini!, zi în care unele străzi din orașele Europei sunt permise numai pietonilor și bicicliștilor. Scopul este descurajarea circulaţiei cu automobilul personal sau de serviciu în deplasările intraurbane, în favoarea deplasării cu bicicleta, a mersului pe jos ori, cu mijloacele de transport în comun.

Până în prezent peste 2400 de orașe și mai mult de 2000 de ONG-uri, școli sau firme s-au înscris în acest program.

În cursul anului 2019, OMS a publicat un ghid cuprinzând recomandări privind activitatea fizică, sedentarismul și somnul, începând cu vârsta de 5 ani, pornind de la premisa că perioada copilăriei timpurii este perioada celei mai accelerate dezvoltări psihosomatice și, în același timp, perioada în care se formează obiceiurile, fiind din acest punct de vedere deschisă schimbărilor și adaptărilor. La nivel global, în rândul adulților, sedentarismul a fost identificat ca un factor cu impact asupra mortalității, iar la copii un factor care contribuie la instalarea obezității. Astfel, conform recomandărilor OMS, copiii în vârstă de 3-4 ani ar trebui să petreacă cel puțin 180 de minute într-o varietate de activități fizice la orice intensitate, dintre care cel puțin 60 de minute o activitate fizică moderată – intensă, pe parcursul zilei.

Activitatea fizică aduce beneficii pentru sănătate :
  • reducerea cu 50% a riscului bolilor cardio-vasculare, diabetului zaharat tip II şi obezităţii;
  • reducerea cu 30% a riscului hipertensiunii arteriale;
  • scăderea tensiunii arteriale la persoanele hipertensive;
  • prevenirea osteoporozei .
  • reducerea riscului pentru cancer de sân și de colon, depresie
  • bicicliștii trăiesc în medie cu doi ani mai mult decât cei care nu au folosit bicicleta și necesită cu 15% mai puține zilele de concediu medical;
  • 25 de minute de mers pe jos pe zi pot adăuga până la șapte ani de viață
 Mersul pe bicicletă este activitatea ideală în lupta împotriva acestor boli. Este recomandată o activitate fizică moderată de minim 30 minute/ zi.

La Bacău, campania susținută de SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A MOBILITĂȚII din 2019, „Safe Walking and Cycling – Mergi pe jos sau cu bicicleta, în siguranță” încurajează oamenii să aleagă moduri active de deplasare sau să îmbine mersul pe jos și cu bicicleta cu transportul public. Pe lângă flexibilitate, mersul pe jos și cu bicicleta au multe alte beneficii, cum ar fi accesibilitatea socială și economică, fiabilitatea, faptul că nu generează emisii și impactul pozitiv asupra sănătății. Poate mai presus de toate, orașele în care predomină mobilitatea activă sunt transformate.

În municipiul Bacău, în programul evenimentului, ediția 2019, sunt incluse acțiuni de mediatizare și informare a elevilor din școlile municipiului, de derulare a proiectului școlar „TRAFFIC SNAKE GAME”, o masă rotundă legată de proiecții viitoare ale traseelor de bicicletă în municipiul Bacău, de conexiuni în transportul public local din perspectiva Planului de Mobilitate Urbană, precum și de proiectele ce privesc infrastructura viitoare de transport în municipiu și în împrejurimile acestuia.

De asemenea, Primăria Sibiu, în colaborare cu partenerii săi, a pregătit câteva acțiuni care marchează adeziunea Sibiului la demersurile europene pentru creșterea mobilității.Piețele centrale respiră din nou fără mașini deoarece vor fi închise circulației în perioada 21 septembrie, ora 8 – 22 septembrie, ora 20.

Şi la Timişoara vor fi evenimente  în fiecare zi a acestei săptămâni, ocazii cu care va fi celebrată Săptămâna Europeană a Mobilității, o campanie anualã privind mobilitatea urbanã durabilã, organizatã cu sprijinul Comisiei Europene.

Primăria Municipiului Hunedoara va organiza în data de 18.09.2019 la ora 18ºº, în Piaţa Ferdinand- platoul Casei de Cultura din Hunedoara,  „ZUMBA” – o alternativă la viaţa sedentară şi pentru conştientizarea populaţiei cu privire la necesitatea de a acţiona împotriva poluării cauzate de creşterea traficului în mediul urban.

sursa: comunicat de presa