Partidele politice ar trebui sa promoveze competenta si continuitatea la conducerea infrastructurii, educatiei si a sanatatii

0
30

Romanian Business Leaders (RBL) cere tuturor partidelor politice din România să asigure un management competent și continuitate la conducerea a trei domenii-cheie care presupun investiții publice pentru dezvoltarea pe termen lung a României – infrastructură, educație și sănătate, se arată într-un comuncat al organizației.

În infrastructură, managementul operațional profesionist și responsabil este necesar ca la nivelul Ministerelor și al Companiilor din subordine să se implementeze unitar un program de investiții, care să respecte întocmai Master Planul General de Transport. “Nu e permis să schimbi strategia în fiecare lună. În ultimii 10 ani, România a avut 18 miniștri ai Transporturilor. Dacă noi nu punem presiune ca miniștrii competenți să aibă continuitate în funcțiile pe care și le-au dorit, nu avem cum să o scoatem la capăt, indiferent cât de mult ne dorim”, a declarat Ion Lixandru, liderul grupului de lucru RBL pentru Infrastructură, la conferința de lansare a Romanian Business Leaders Moldova, de săptămâna trecută.

RBL cere să fie respectate două reguli de bază privind conducerea competentă a Ministerelor Transporturilor, Educației și Sănătății: (1) inamovibilitatea miniștrilor cel puțin pe perioada mandatului de patru ani (cu excepția situațiilor clare de nerespectare a mandatului de investitură) și (2) complementaritatea deciziilor, prin care niciun nou ministru nu poate să schimbe sau să anuleze o decizie a miniștrilor anteriori, privind prioritățile din documentele strategice (de exemplu, în infrastructură, din Master Planul de Transport).

Infrastructura a fost subiectul principal dezbătut de peste 150 de antreprenori și executivi de top din Iași, Suceava, Bacău, Neamț și Vaslui, la conferința RBL – Cum conectăm Moldova la dezvoltarea pe termen lung. Lideri din business locali și naționali cu afaceri cumulate de peste 500 milioane de euro (în producție, industrie alimentară, sănătate, tehnologie, turism, curierat, transport, textile și alte domenii), care angajează împreună peste 10.000 de angajați, au mai discutat despre soluții practice la criza de oameni și despre piața ITC din Iași.

Filiala din Iași este a doua deschisă de RBL în țară, după cea din Cluj-Napoca, în 2017. Filialele reunesc membrii RBL de pe plan local și pun la dispoziția antreprenorilor și executivilor de top din regiune platforma de acțiune și implicare a RBL, care este formată din programe pentru antreprenoriat, educație și bună guvernare și în care oamenii de afaceri pot dedica resurse de timp, bani și expertiză pentru a le adapta și dezvolta la nivel local.

Romanian Business Leaders (RBL) este o organizație apolitică, neguvernamentală și non-profit care oferă o platformă de acțiune și implicare socială pentru antreprenorii și șefii de companii din mediul de business privat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here