ANALIZĂ: O companie alocă circa 1.700 euro pentru o zi de training al angajaţilor

Companiile din România sunt tot mai conştiente de nevoia de a investi în instruirea angajaţilor pentru a obţine astfel cei mai buni specialişti, cu un grad ridicat de profesionalism, iar cele mai cerute traininguri în rândul companiilor pentru instruirea angajaţilor sunt cele de Leadership, Public Speaking şi Managementul brandului personal, spune Amalia Sterescu, consultant de leadership, personal branding şi public speaking de pe piaţa locală.

“Companiile multinaţionale au deja o tradiţie în ceea ce priveşte alocarea de bugete considerabile pentru programe de training şi coaching a angajaţilor, înţelegând nevoia instruirii acestora cu traineri externi. De altfel, este de menţionat că această nevoie a trebuit acoperită şi deoarece companiile au angajat tineri ce nu au fost instruiţi în facultăţi, mai ales pe zona de management sau soft skills, practic deblocarea bugetelor de training venind şi din înţelegea şi adaptarea la contextul oferit de piaţa locală”, a subliniat Amalia Sterescu.

În ceea ce priveşte categoriile de angajaţi ce beneficiază de sesiuni de training puse la dispoziţie de companii, potrivit datelor din piaţă, 70% provin din top şi middle management, spune Amalia Sterescu.

Pe de altă parte, companiile care investesc cel mai mult în programe de acest fel sunt cele din industriile de BPO, share service center şi banking.

“Este foarte greu de estimat un buget alocat, deoarece fiecare tip de training include module şi abordări diferite. Însă, în medie, o companie alocă circa 1.700 euro pentru o zi de training, cu trainer român”, estimează Amalia Sterescu.

Aceasta tendinţă este confirmată şi de ultimul raport Eurostat, care arată că în rândul adulţilor din UE cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani, 45,2% au luat parte la educaţie sau formare formală sau nonformală în 2016. Aceasta a însemnat o creştere de 4,9 puncte procentuale în comparaţie cu sondajul anterior, care a fost realizat în 2011, când 40,3% din populaţia în vârstă de muncă a participat la astfel de programe.

Cu toate acestea, în 2016, România se afla pe ultimul loc în UE, cu o rată de participare de doar 7%. Potrivit studiului Eurostat, majoritatea celor care au luat parte la programe de formare profesională au accesat trainguri sau conferinţe puse la dispoziţie de către companii, şi nu în afara acestora.

De asemenea, aceasta a adăugat că, în cazul multinaţionalelor, top managementul înţelege că instruirea continuă a angajaţilor aduce beneficii în mod direct companiei, ajutându-i pe aceştia să facă faţă mai uşor în poziţiile în care se află.

Companiile antreprenoriale, pe de altă parte, nu deblochează la fel de uşor bugete de training şi coaching.

Potrivit consultantului, în zona antreprenorială există trei mai categorii de companii. Primele sunt cele care investesc cu succes în trainiguri pentru angajaţi, cu un procent nu foarte ridicat. Pe de altă parte există şi companii care şi-ar dori acest lucru însă nu au bugete suficiente pentru a pune în practică, dar şi companii care aleg să investească în vânzări sau alte zone critice ale business-ului, în defavoarea segmentului de training.

“Piaţa muncii este din ce în ce mai competitivă, aşa că păstrarea agnajaţilor şi asigurarea unui plan de carieră pentru aceştia a devenit esenţială în companii. De asemenea, crearea de beneficii pentru generaţia Millenials este foarte importantă, iar trainingurile sunt unul dintre acestea”, a mai adăugat Amalia Sterescu.

Ea spune că, în ultimii ani, cele mai cerute programe de training au fost cele de leadership, în special pentru persoanele aflate în roluri de conducere. Pe locul al doilea în topul traingurilor cerute de companii se află cele de public speaking deoarece companiile au înţeles că business presentation a trecut la nivelul următor şi este foarte important ca angajaţii să devină vânzători mai buni şi să fie cât mai orientaţi către networking.

Pe al treilea loc în topul programelor de instruire accesate de companii se află managementul brandului personal, mai ales pentru angajaţii incluşi în ceea ce companiile numesc talent pool – acea categorie de specialişti ce pot accede la nivelul următor în companie.

“Companiile doresc, prin acest tip de training, să ofere angajaţilor o mai mare vizibilitate în organizaţie, dar, mai ales, au înţeles că este foarte important ca aceştia să fie percepuţi pozitiv şi în afara acesteia pentru a deveni, astfel, ambsadori ai brandului”, a mai adăugat ea.

Employer branding şi digital transformation sunt alte categorii de training de mare interes pentru companii. Acestea înţeleg că transformarea digitală nu este doar apanajul departamentelor de IT şi marketing şi că leaderii trebuie instruiţi în ceea ce înseamnă aceasta pentru a face faţă atât competiţiei, cât şi schimbărilor din piaţă.

“Un exemplu foarte clar şi uşor de identificat este cel al companiilor din banking. Acestea au înţeles că bankingul se poate face şi altfel şi că există o ameninţare constantă a competiţiei asimetrice căreia îi pot face faţă doar printr-un  amplu proces de transformare digitală ce presupune o schimbare de mentalitate în primul rând la nivelul echipelor manageriale, transformare ce trebuie înţeleasă pe fiecare nivel din companie”, subliniază ea.

Piaţa locală de training evoluează tot mai mult mai ales în contextul în care companiile trebuie să îşi asume rolul de educare a angajaţilor pentru a face faţă noilor provocări din piaţă. Astfel, potrivit Amaliei Sterescu, trainingurile ce vor căpăta tot mai mult teren în urmatorii ani sunt cele de social selling, corporate wellbeing şi digital transformation.

“În contextul în care piaţa muncii este acum ocupată tot mai mult de generaţia Millenials, programele de training ce presupun creşterea abilităţilor de vânzare, transformarea jobului într-un loc atractiv şi adaptarea la transformarea din industria 4.0 sunt esenţiale”, a încheiat consultantul.

Amalia Sterescu este Leadership Consultant, Personal Branding Strategist, Public Speaking Coach şi autor al cărţii “Tango cu viaţa”. Are 22 de ani de experienţă profesională, activând atât în mediul corporate, dar şi ca antreprenor. Începând cu 2012, a înfiinţat Outsourcing Advisors, primul portal al comunităţii de outsourcing din România, iar în 2013 a pus bazele Public Speaking School. Astfel, din 2013 până în prezent peste 1.100 de profesionişti au fost instruiţi personal de aceasta.

sursa news.ro