Amazon și Alibaba, cele mai mari companii din lume în comerțul electronic, vor avea hub-uri logistice în România

Amazon și Alibaba, cele mai mari companii din lume în comerțul electronic, vor avea hub-uri logistice în România, în următorii ani, potrivit anunțului făcut de Ian Worboys, CEO-ul P3, al doilea cel mai mare proprietar de depozite din țara noastră, anunță profit.ro.

Totodată, scrie sursa citată, Ian Worboys avertizează că, peste doi ani, consumul se va opri din creștere și, mai mult decât atât, ar putea scădea, în contextul războiului comercial dintre SUA și China.

Așadar, CEO-ul P3 anunță că atât compania americană Amazon, cât și gigantul chinez Alibaba vor intra în România cu primele depozite, în următorii ani, dând asigurări că are afirmații certe în acest sens. Americanii de la Amazon sunt deja activi pe plan local, prin cele două centre de dezvoltare și tehnologie din Iași și București, unde lucrează peste 1.000 de angajați.

 În plus, Worboys avertizează că anul 2020 va fi unul interesant din perspectiva consumului: „Nu cred că va mai fi așa o creștere a consumului, ba chiar s-ar putea să asistăm la o scădere în 2020. Această evoluție va fi una globală, dar va afecta, cu siguranță, și România. Mereu ne pregătim pentru viitor, dar poate asistăm mâine la o explozie a conflictului comercial dintre Donald Trump și China, și vom avea o încetinire majoră a consumului mai devreme. Nimeni nu se poate pregăti pentru Trump”, spune managerul P3, într-un interviu pentru sursa citată.