AFM a prelungit sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare pentru programul privind staţiile de încărcare electrice

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a prelungit până la data de 13 decembrie sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare în cadrul ”Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de judeţ”.

Obiectivul Programului îl reprezintă dezvoltarea infrastructurii de alimentare a vehiculelor cu energie electrică.

”Solicitanţii eligibili sunt unităţile administrativ-teritoriale – reşedinţe de judeţ şi municipiul Bucureşti, iar suma alocată sesiunii de finanţare este de 92 milioane lei”, a informat AFM.

Finanţarea se acordă în procent de maximum 90% din cheltuielile eligibile şi în limita sumelor maxime ce pot fi acordate pentru fiecare solicitant.

Sumele maxime ce pot fi acordate pentru fiecare solicitant sunt stabilite în funcţie de numărul de locuitori, acestea fiind publicate pe site-ul AFM.

Suma maximă finanţată de Administraţia Fondului pentru Mediu pentru instalarea unei staţii de reîncărcare este de 190.000 lei, valoare ce reprezintă 90% din totalitatea cheltuielilor eligibile.

sursa news.ro