Aderarea României la Spațiul Schengen va fi susţinută de Franța. România dorește să fie membru refondator al Uniunii Europene

Președintele Franței Emmanuel Macron a declarat joi, răspunzând unei întrebări, că Franța va susține aderarea României la Spațiul Schengen, subliniind însă că Spațiul Schengen trebuie reformat ”în profunzime”, informează Mediafax.

”Raspunsul meu este da, în condiţiile pe care le-am definit”, a spus Macron

Colaborarea celor doua ţări “exemplară” pe anumite domenii

Acesta a afirmat că România participă ”cu seriozitate” la combaterea terorismului, colaborarea justiției și poliției între România și Franța fiind ”exemplară”.

”Romania cooperează eficace în problematica migranților”, a mai adăugat Macron.

Acesta a subliniat însă că Spațiul Schengen trebuie reformat ”în profunzime”.

România doreşte să fie un membru refondator al Uniunii Europene

Președintele Klaus Iohannis a declarat, în conferința de presă comună susținută alături de președintele Emmanuel Macron, că România dorește să colaboreze strâns cu Franța în ceea ce privește relansarea proiectului european, astfel încât România să fie un membru refondator al Uniunii Europene.

Klaus Iohannis și-a exprimat satisfacția față de faptul că România este prima țară din Europa de Est vizitată de către noul președinte al Franței ”ceea ce confirmă profunzimea Parteneriatului nostru strategic și ne onorează.”, potrivit Mediafax.

Colaborare strânsă între Franța și România în domeniile economic, politic, cultural și al cercetării

Iohannis a mai precizat că a discutat cu Macron întărirea colaborării dintre Franța și România în domeniile economic, politic, cultural și al cercetării.

Iohannis a evocat creșterea cu 9% a schimburilor comerciale în cursul anului trecut, însumând 8 miliarde de euro, precum și intensificarea schimburilor de ordin cultural prin Sezonul cultural româno-francez 2018-2019, ”care să contribuie la prezentarea imaginii actuale inovative ale celor două state”.

De asemenea, președintele a vorbit despre implicarea Franței la celebrarea a 100 de ani de la Marea Unire, proiect la care Franța ”a contribuit în mod esențial”, potrivit lui Iohannis.