3.200 de participanţi din 30 de ţări, înscrişi la Maratonul Internaţional Braşov powered by Telekom Sport

Organizatorii Maratonului Internaţional Braşov powered by Telekom Sport anunţă că ţintesc un număr record de 4.000 de pasionaţi de mişcare care urmează să ia startul celei de-a cincea ediţii. Până în acest moment sunt deja înscrişi mai mult de 3.200 de participanti, se arata intr-un comunicat de presa.

Maratonul panoramic al României atrage pasionaţii de sport din toate colţurile lumii, prin peisaje, organizare şi calitatea traseului. Alergătorii se bucură de o cursă care îmbină peisajele urbane epice cu frumoasa natură a Carpaţilor, pe un spectaculos şi tehnic.

Competiţia din inima Transilvaniei cu start şi finiş în Piaţa Sfatului, cu alergare pe cele mai importante străzi din Braşov şi traseu ce ajunge până în Poiana Braşov, strânge participanţi de pe toate continentele, din ţări precum: Africa de Sud, Angola, Australia, Bangladesh, Bulgaria, Cehia, Chile, China, Cipru, Franţa, Finlanda, Germania, Grecia, Hong Kong, Iran, Italia, Irlanda, Jamaica, Marea Britanie, Mexic, Malaezia, Polonia, Rusia, Republica Moldova, SUA, Serbia, Singapore, Spania, Ucraina şi Ungaria.

Prin intermediul Fundaţiei Telekom România, o parte din taxele înregistrate la eveniment vor fi direcţionate către Sanctuarul Urşilor Libearty din Zărneşti, alături şi de donaţiile colectate prin intermediul platformei Galantom. Aceasta este cea mai mare rezervaţie de urşi bruni din întreaga lume. Are 69 de hectare de pădure de stejar şi a salvat până în prezent 105 urşi.

Organizatorii au pregătit două zile de spectacol, în care participanţii şi publicul se vor bucura din plin de atmosfera şi surprizele unui eveniment de anvergură. Maratonul Internaţional Braşov powered by Telekom este un eveniment sportiv de masă, un prilej de sărbătoare pentru oraşul gazdă, dar şi de promovare şi descoperire a obiectivelor turistice, culturale şi gastronomice din România.

La Maratonul Internaţional Braşov, acreditat din 2017 conform standardelor AIMS, cel mai important for internaţional din domeniu, participă sportivi cu vârsta cuprinsă între 6 şi 90 ani. Competiţia cuprinde 8 curse, pe distanţe diferite: maraton 42km, semimaraton 21km, cursa de 10,7km şi cursele populare de 2,5km şi 5,7km (necompetitivă şi necronometrată, ce este organizată în scop caritabil), team run 4×10.7km şi curse pentru copii între 6-14 ani, precum şi Crosul Universitar.

La toate cursele competitive, primii clasaţi la masculin, feminin şi în funcţie de categoriile de vârstă vor fi premiaţi financiar, dar şi cu diplome, cupe, produse şi servicii sportive, iar toţi participanţii vor primi un kit generos de concurs şi o medalie specială. Maratonul Internaţional Braşov este un eveniment organizat de Smart Atletic Team şi Asociaţia Şapte Scări, în parteneriat cu Telekom România – partenerul principal al evenimentului