Biblioteca Metropolitană Bucureşti şi Primăria Sectorului 2 iniţiază proiectul “Când voi fi Mare”

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (B.M.B.) şi Primăria Sectorului 2 vor realiza, în comun, proiectul “Când voi fi Mare” – consiliere şi orientare profesională pentru copii, în perioada anului şcolar 2019 – 2020, se arata intr-un comunicat de presa.

Îndrăzneţ şi inovator, noul proiect vine în continuarea colaborării de succes dintre cele doua instituţii, desfăşurată pe parcursul anului 2018, în cadrul activităţilor sub egida Centenar – “Bucureştiul interbelic”.

Noul proiect este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani şi viitoarelor lor profesii; participanţii sunt elevi în unităţile de învăţământ din Sectorul 2, cărora li se alătură copiii instituţionalizaţi prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2.

Instituţiile implicate vor organiza, în perioada anului şcolar 2019 – 2020 (octombrie 2019, noiembrie 2019, februarie 2020, aprilie 2020 şi mai 2020) cinci întâlniri / sesiuni principale de selecţie, într-un spaţiu securizat numit “Centrul de formare şi informare în carieră”, în sediul Primăriei Sectorului 2, Str. Chiristigiilor nr. 11-13.

În “Centrul de formare şi informare în carieră” copiii vor putea asista la conferinţele susţinute de psihologi şi specialişti din mai multe domenii de activitate şi, în funcţie de opţiunile fiecăruia, exprimate la sfârşitul fiecărei sesiuni, vor putea opta pentru descoperirea viitoarei lor profesii la atelierele din filialele Bibliotecii Metropolitane Bucureşti din Sectorul 2: “Artoteca”, “Mediateca”, Biblioteca “Lucian Blaga”, Biblioteca “Dimitrie Cantemir”, Biblioteca “Costache Negruzzi” şi Biblioteca “Alexandru Odobescu”.

Atelierele propuse vizează domenii precum astronautică, pilotaj avioane, benzi desenate, pompier, doctor, poliţist, sportiv, cântăreţ, militar, actor, fotograf, pilot de curse, artist plastic, bibliotecar, profesor, politician, teolog, chiar şi diplomat.