UE stabilește noi standarde de emisii de dioxid de carbon pentru autoturisme

UE face ca transportul rutier să devină mai curat, stabilind noi standarde stricte de emisii de dioxid de carbon pentru autoturisme și vehicule utilitare ușoare. În acest fel, UE va fi mai aproape de îndeplinirea obiectivelor sale în materie de climă și se va asigura faptul că producătorii de autoturisme contribuie la eforturile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, se arata intr-un comunicat de presa.

Scopul regulamentului adoptat astăzi de Consiliu este să garanteze că, din 2030, autoturismele noi vor emite, în medie, cu 37,5 % mai puțin CO2, iar camionetele noi, în medie, cu 31 % mai puțin CO2 comparativ cu nivelurile din 2021. Între 2025 și 2029, atât autoturismele, cât și camionetele vor avea obligația de a emite cu 15 % mai puțin CO2. Acestea sunt obiectivele privind întregul parc de vehicule de la nivelul UE. Eforturile de reducere a emisiilor de CO2 se vor distribui între producători pe baza masei medii a parcului lor de vehicule.