MCSI elaborează legislația privind identificarea electronică

0
34

Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale lucrează la elaborarea legislației privind identificarea electronică și serviciile pentru tranzacțiile electronice, pentru a respecta prevederile Uniunii Europene, potrivit unui comunicat transmis miercuri de instituție.

„MCSI elaborează un proiect de lege pentru armonizarea legislației naționale cu prevederile Regulamentului UE 910/2014 pentru a crea cadrul legal îndeplinirii obligației ce revine României în vederea eliminării barierelor existente în calea utilizării transfrontaliere a mijloacelor de identificare electronică utilizate în statele membre pentru autentificare”, se arată în comunicatul transmis.

Obiectivul principal al Regulamentului UE, adoptat în anul 2014, este de a crește încrederea în tranzacțiile electronice de pe piața internă prin furnizarea unei baze comune pentru realizarea de interacțiuni electronice sigure între cetățeni, întreprinderi și autoritățile publice.

„Regulamentul nu urmărește să intervină în sistemele de gestionare a identității electronice și în infrastructurile conexe stabilite în statele membre, ci garantează că, pentru accesul la serviciile transfrontaliere online oferite de către statele membre, este posibilă identificarea și autentificarea electronică sigură”, se mai arată în comunicat.

Grupul de lucru format pentru elaborarea legislației s-a reunit, miercuri, pentru a doua oară și a discutat, în principal, aspecte privind regimul juridic al semnăturii electronice și privind identificarea persoanelor în vederea emiterii certificatelor electronice calificate prin intermediul terților de identificare.

Din grup fac parte reprezentanți ai instituțiilor publice (Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Justiției), ai Asociației Române a Băncilor, Asociației Naționale pentru Securitatea Sistemelor Informatice (ANSSI), Asociației Furnizorilor de servicii de certificare și ai Consiliului Patronatelor din România.
După finalizare, proiectul de lege va fi supus consultării publice pe site-ul MCSI, apoi transmis pe circuitul de avizare interministerial, urmând ca forma finală să fie supusă aprobării Guvernului.

sursa: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here