Interviu cu Alexandra Anton, tânăra care ar vrea să revoluționeze educația în România

0
4648

Alexandra Anton a pornit activitatea în antreprenoriat gândind să realizeze o mică revoluție în domeniul educațional. După ce a studiat științele educației timp de trei ani într-un program de masterat din Finlanda, Alexandra s-a întors în țară unde a aplicat ceea ce a învățat de la nordici.

Atfel, în 2014, la Ploiești, a luat naștere ”Yuppy Koti Centre – Centrul educațional de inspirație finlandeză„, un centru educațional ce se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 – 12 ani. Aici sunt educați aproximativ 20 de copii, de care răspund patru profesori, cu toții ”școliți” în Finlanda, pe aceeași idee educațională.

Fiind un concept nou în România, am rugat-o pe Alexandra să ne răspundă la câteva întrebări în legătură cu activitatea sa din acest centru și care sunt beneficiile acestei educații.

Good News: Care este diferența dintre învățământul din România și cel de tip finlandez?

Alexandra Anton: La toate nivelurile de învățământ există diferențe notabile între cele două sisteme. Dacă ar fi să mă refer la anii de creșă (10 luni – 3 ani), în Finlanda raportul numeric este de 4 copii la un educator, ceea ce prin comparație cu atenția și educația pe care o primesc copiii români este de neimaginat pentru noi. Dacă în România este firesc ca în creșe și grădinițe să existe televizoare care „adorm” starea de curiozitate nativă a copiilor care îi ajută în mod natural să se dezvolte cognitiv, social și emoțional, în Finlanda copiii petrec timp jucându-se înăuntru și afară, indiferent de vreme.

La noi joaca îi sperie pe adulți, în Finlanda e un semn de întrebare dacă un copil nu se joacă suficient. Dacă în România părinții sunt preocupați de cât a mâncat copilul și câte opționale a făcut, în Finlanda părinții vor să știe cu cine s-au jucat copiii și cât timp au stat afară (și întotdeauna își doresc mai multe activități în aer liber). La creșă și grădiniță treaba copiilor e să se joace, să fie ajutați să devină autonomi și să testeze, în niciun caz jucăriile nu vor sta în cutii pe rafturile de sus, copiii pe scaune cu fișe în față, cu geamurile bine închise și fără oportunități de a ieși zilnic în aer liber.

Mai târziu, în școala primară și la gimnaziu fiecare copil are propriul parcurs educațional, primește sarcini de lucru și teme în funcție de nivelul la care se află, la noi toi copiii parcurg materia în pas milităresc cu aceeași viteză – cine rămâne în urmă nu contează, doar fruntații sunt mândria profesorului și a școlii, iar dacă iau și premii la olimpiadă deja sunt vedete. Finlanda are un sistem educațional care își cunoaște obiectivul major – acela ca marea masă de elevi să fie unită, să co-opereze ca să crească împreună, nu să fie într-o competiție nebunească.

La nivelul învățământului superior statul finlandez oferă burse tuturor studenților și nu există locuri cu taxe în nicio universitate. Un student se poate întreține la minim cu acești bani și dacă dorește mai mult se angajează. Foarte rar părinții le dau bani copiilor, iar aceștia se mută de lângă familie când împlinesc 18 ani.

Dacă ar fi să concluzionez aș spune că România și Finlanda sunt pe contrasens una față de cealaltă ca sisteme de învățământ. Paradoxal sau nu, în ambele țări se declară că „educația este o prioritate”. Decideți dvs. unde sunt vorbe goale și unde nu.

Good News: Care sunt beneficiile acestui tip de educație și cum influențează pozitiv dezvoltarea copiiilor?

Alexandra Anton: Educația care ține seama de nevoile de dezvoltare ale copiilor nu poate decât să aibă efecte benefice asupra individului și asupra societății ca ansamblu. Un copil care se cunoaște pe sine, care este temeinic pregătit academic, dar și echipat corespunzător social și emoțional, va deveni un adult responsabil, pe care se poți baza și care va ști că învățarea continuă și după absolvire. O influență pozitivă se traduce de fapt prin copii și apoi adulți echilibrați.

Good News: Care este cea mai îndrăgită activitate de către copii, aceasta este de părere?

Alexandra Anton: Toate activitățile sunt pe placul copiilor, dar de departe cele mai iubite sunt atelierul de învățare în aer liber, gastronomia și lectura. Nimic nu este mai plăcut decât să vezi copii care vor să facă și se implică activ într-o varietate de activități. Activitătile în sine își ating obiectivul atunci când copilul este implicat și are răgaz să pună întrebări, să descopere, să experimenteze. Cu noi, toți copiii învață să meargă pe bicicletă, să bată cuie sau să spargă nuci, dar și să prindă mărgele cu penseta și să coasă cu acul. Între 3 și 6 ani prilejul de învățare nu se învârte excusiv în jurul fișelor și al creionului, senzorialul jucând un rol de necontestat.

Good News: Cum văd părinții conceptul abordat de tine?

Alexandra Anton: Dacă la început părinții se temeau că cei mici nu vor fi pregătiți pentru școală, după primul an deja se întreabau dacă școala românească este pregătită pentru copiii lor. Desigur, depinde foarte mult și de implicarea părinților și in general de importanța pe care o oferă familia educației. Nu toți cei care ne trec pragul înțeleg ce cumpără și pot recunoaște calitatea în ceea ce facem, dar cei care o fac ajung să lucreze în echipă cu profesorii și saltă vizibil nivelul de implicare al copilului. Cel mai greu de convins au fost la început părinții, dar odată cu trecerea timpului cei care la inițial păreau extrentrici alegându-ne au dus vorba mai departe. Cea mai bună „reclamă” în educație este cea a clienților mulțumiți, iar dacă nici un copil fericit și un părinte mulțumit nu te conving, atunci e clar că  nu faci parte din grupul nostru țintă.

Good News: Te-ai lovit de persoane retricente care nu credeau în soluțiile tale?

Alexandra Anton: Da, bineînțeles. Cei mai reticenți au fost prietenii, care judecau educația finlandeză numai din știrile TV, dar care când aflau ce presupune o astfel de educație din partea lor făceau pași înapoi și se declarau împotriva sistemului finlandez și în general, împotriva sistemelor nordice. Au ajuns deja clasice temerile părinților precum că ceața și ploaia îmbolnăvesc copiii, joaca îi face mai neastâmpărați și nu-i ajută la nimic în viață, iar educație temeinică fără poezii spuse la serbare nu există. Oricât am explicat eu cu studiile la subraț oamenii păreau de neclintit. Am ales să discut cu cei care erau pregătiți să înțeleagă, care mai și citiseră câte ceva, nu doar preluaseră din zbor informații. Nu mi-am propus să-i conving de nimic pe cei reticenți, ci să dezvolt o comunitate care știe ce vrea și își crește altfel copiii.

Good News: Ai spus că nu este vorba doar despre o educare a copilului, ci și o educare a părinților. Cum are ea loc? 

Alexandra Anton: Au ajuns să ne caute cei care deja fac lucrurile diferit și care vin cu mintea deschisă, dornici să învețe și să învățăm împreună. Noi credem cu toată convingerea că adulții cei mai importanți din viața copiilor suntem noi, părinții/bunicii și profesorii. Dacă noi nu suntem capabili să colaborăm spre binele copilului deja contribuim la destabilizarea lui. Nu spune nimeni să fim de acord în toate, dar putem întotdeauna găsi o cale de mijloc. Am ajuns în punctul în care, în al patrulea an de activitate, să strângem vizibil rândurile, să semănăm a comunitate de învățare și să realizăm că educația nu trebuie făcută la întâmplare, ci trebuie să învățăm permanent din studii făcute în țară și în străinătate și să colaborăm.

Good News: Cum ți-a venit ideea de a porni o astfel de afacere? Cum ai reușit să te ghidezi din punct de vedere anteprenorial, astfel încât să poți bune bazele unui centru, atât din punct de vedere legislativ, cât și financiar?

Alexandra Anton: Am demarat acest proiect când deja eliminasem orice altă variantă: lucrasem în școli și grădinițe de tot felul (de stat, private, internaționale), în multinaționale, ONG și în Ministerul Educației, ca intern. Nicăieri nu am simit că pot avea o contribuție reală, peste tot mă aliniam la niște reguli care deseori nu aveau legătură cu copilul sau îi făceau mai mult rău. Mi-am spus că dacă nici asta nu iese atunci mă apuc de altceva. Mi-am folosit toți banii din cele trei burse de studii primite pentru Finlanda și am început să învăț antreprenoriat, să mă educ financiar, să fac leadership educațional la firul ierbii. Am luat toate cursurile posibile la rând și am învățat în câțiva ani cât n-o mai făcusem niciodată până atunci, iar surpriza a fost că exact acest drum mi-a plăcut și îmi place cel mai mult. Recunosc, sunt si zile în care regret că am intrat într-un domeniu atât de greu de abordat, în care alternativele educaționale sunt nesemnificative statistic și ca impactul lor la nivel de sistem este insesizabil. Cea mai bună alegere de până acum a fost aceea de a-mi păstra autonomia financiară, de a crește încet și sigur, de a pune accentul pe creșterea calității și nu a cantității, o capcană în care cad multe inițiative în educație.

Good News: Este o afacere profitabilă?

Alexandra Anton: Profitabilă precum industria petrolului nu este și nici nu va fi. De fapt, fără activități suplimentare este sortită eșecului, mai ales că noi lucrăm la un raport de 1:8 (un profesor și opt copii), greu de egalat chiar și de alternativele educaționale private de la noi. În educație există legi diferite decât în alte domenii: poți avea același client timp de 17 ani (dacă pornim de la 2 la 19 ani, cu un ciclu complet de învățământ), dar dacă nu oferi calitate, degeaba ai cantitate, fiindcă pe termen lung nu poți supraviețui.

Good News: În ceea ce privește personalul (didactic/nedidactic) care se ocupă de copii, care sunt criteriile de recrutare și cum au ajuns la oameni pe aceeași lugime de undă cu ideile tale?

Alexandra Anton: Aici este punctul care doare cel mai tare! Nici dotările, nici programa, nici cele mai moderne metodologii nu pot egala importanța pe care o au profesorii în ecuația unei educații de calitate. Universitățile admit cu un simplu dosar viitorii studenți, știm prea bine cât de mult a scăzut nivelul de pregătire inițială a profesorilor, iar notele nu sunt nici pe departe un indiciu al pregătirii lor academice. Acesta este contextul în care eu mi-am propus să găsesc profesori motivați să se reinventeze și am reușit să găsesc câțiva! Cei mai interesați de acest parcurs nou de învățare au aplicat, au dat telefoane și mailuri repetate, au avut scrisori de motivație și recomandări bune, apoi au dat dovadă se seriozitate și de constanță. Sunt convinsă că mai sunt mulți altsfel de oameni care, asemena mie, nu s-au regăsit în altă parte, dar au continuat să investească în ei și în visul lor de a contribui la educația copiilor din România.

Good News: Vezi vreo diferență între copiii ce urmează cursurile sistemului de stat al României și copiii din centrul tău?

Alexandra Anton: Eu îi apreciez pe toți profesorii și pe copiii din orice sistem educațional. Nu-mi place să subliniez diferențele și pentru că am lucrat și lucrez cu copiii de școală primară și până la liceu care când interacționează cu noi pur și simplu înfloresc. Ei, copiii, sunt cei care spun cum se simt cu noi, spun că le place că pot interacționa mai natural și că se simt siguri pe ei, că fără concurență sunt mai fericiți și culmea, învață mai ușor. Eu cred că nu e nicio mare descoperire ce facem noi și că dacă pleci de la principii sănătoase și ai copilul în minte, indiferent ce ai face vei avea succes. Copiii din România și de pretutindeni sunt la fel, noi adulții avem de lucru cu noi!

Good News: Care ți se par a fi sincopele/defectele sistemului educațional din România, și aici vorbim despre categoria de vârstă cu care lucrezi tu

Alexandra Anton: La nivelul preșcolarității sunt multe lacune, iar cea mai acută este cea a personalului, numeric și calitativ. Nu realizăm că neuroplasticitatea este la cote maxime în primii șase ani de viață, iar învățarea are loc cu ușurință acum, în vreme ce orice traumă este resimțită mult mai acut. Copiii au nevoie de mai multă apropiere ca oricând, de o personalizare a interacțiunii, de îngrijire împletită cu educație într-un mediu plăcut și in care jocul este limbajul de bază. Câtă vreme înghesuim în mod brutal zeci de copii în clase în care un singur profesor face și îngrijire și educare, de multe ori și sarcini administrative și birocratice, cu greu putem vorbi despre progres, iar personalizarea predării rămâne un vis frumos. Care este cel mai mare defect al sistemului educațional din România? Că nu știe nimeni încotro ne îndreptăm și cum va arăta învățământul preșcolar peste 10 ani – nu avem viziune, nu aveam la ce aspira!

Good News: Dacă ai avea puterea de a schimba ceva în învățământul românesc, ce ai face prima oară?

Alexandra Anton: Sunt multe măsuri pe care dacă le-am lua ar fi aproape gratis și ne-ar aduce beneficii considerabile. Le-am mai amintit și cu alte ocazii, o voi face și acum în speranța că va ajunge pe masa celor care dețin stiloul decizional. Aș investi timp în pregatirea viitorilor profesori, permitându-le să facă practică pedagogică în orice mediu de învățare (formal/informal) pe tot parcursul studiilor (până la 30% din timpul total de studiu). I-aș încuraja să fie asistenții unor profesori bine selectați și capabili să le fie mentori – primii câștigă experiență timp de minim doi ani, ceilalți vor primi un sprijin important și acces la metode moderne care se studiază la universitate.

Astăzi profesorii în formare inițială sunt insuficient pregătiți practic și există o nevoie de personal de sprijin din învățământ. Câtă vreme cele două nu se corelează toată lumea pierde, dar în principal copiii!

Good News: Mulțumim și mult succes!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here