Craiova: Centrul futurist ”Brâncuși”, cu pavilion subteran, se construiește cu 5 milioane de euro

0
23

Centrul futurist ”Brâncuși” se construiește în curtea Muzeului de Artă din Craiova, contractul cu firma care a câștigat lucrarea fiind semnat miercuri. Proiectul se ridică la circa 5 milioane de euro şi prevede pavilion subteran și o construcţie de sticlă ce cu imaginea Ovoidului.

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a semnat, miercuri, contractul cu asocierea de firme care a câștigat licitația publică pentru continuarea și finalizarea lucrărilor de construire a Centrului Internațional „Constantin Brâncuși“, contract cu o valoare totală de aproximativ 5 milioane de euro, inclusiv TVA.

Contractul privind lucrările de construcții pentru proiectul „Centrul Internațional «Constantin Brâncuși» – Centru Turistic Interactiv” a fost atribuit, prin licitație publică, asocierii formate din societățile Manelli Impresa S.R.L. – Scotta S.R.L., ambele din Italia, și are prevăzută o durată de 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Complexul muzeal va cuprinde o galerie subterană cu suprafața de aproape 1.200 de metri pătrați, cu ateliere de discurs și de creație, săli de spectacol, de conferințe și de expoziție, iar la suprafață – o prismă din sticlă, cu înălțimea de peste 12 metri, conținând interpretări la scară mare ale operelor brâncușiene „Ovoidul” și „Pasărea Măiastră”.

„Suntem foarte preocupați de finalizarea acestei investiții, care constituie nu doar un obiectiv însemnat pentru noi, pentru Consiliul Județean Dolj, ci și un proiect reprezentativ la nivel național, pentru că vorbim despre un complex cultural dedicat în întregime unuia dintre cei mai cunoscuți și mai valoroși artiști români, inegalabilul Constantin Brâncuși. Cu atât mai atașați suntem de acest demers cu cât Muzeul de Artă Craiova, în vecinătatea căruia va fi edificat centrul internațional, deține în patrimoniul său șase opere ale marelui sculptor”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, la conferința de semnare a contractului de execuție.

La eveniment au mai participat vicepreședintele CJ Dolj, Cosmin Vasile și membri ai echipei de implementare a proiectului.

sursa: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here